Mana de dimineata[ 8 August]
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse
MALEAHI 3:3
"El va sta ca topitorul şi ca purificatorul argintului".
Niste surori care se întîlneau ca să citească Scriptura şi să
comenteze apoi subiectul citit, s-au oprit la expresia remarcabilă de mai sus. O soră era de părere că se referă la influenţa sfiinţitoare a harului lui Hristos. Şi-a propus, în vederea aceasta, să viziteze un argintar şi apoi le va comunica celorlalte surori ce va spune el despre acest proces de curăţire. S-a dus deci acolo şi fără prea multă introducere, l-a rugat să-i explice procesul de rafinare al argintului. Omul bucuros i-a descris totul, chiar cu amănunte.
"Dar domnule", a spus ea "dumneavoastră staţi jos în timp ce lucrarea de rafinare merge înainte?"
"O, da, doamnă", a răspuns argintarul. "Trebuie să stau cu ochii ferm fixaţi asupra cuptorului, pentru că dacă timpul necesar pentru curăţire a trecut cu cel mai mic grad, argintul va fi deteriorat.
Sora a văzut dintr-o dată frumuseţea şi mîngîierea care sînt în cuvintele: "El va sta jos ca topitorul şi curăţitorul argintului". Domnul Hristos socoteşte că este necesar un cuptor pentru purificarea credincioşilor Lui. Ochii Lui sînt foarte atenţi la lucrarea de curăţire şi înţelepciunea şi dragostea Lui sînt implicate în acest proces. Încercările lor nu vin la întîmplare. În timp ce pleca sora aceea, argintarul a chemat-o înapoi şi i-a spus că mai are ceva de adăogat şi anume că el ştie că procesul de purificare al argintului este complet, cînd el îşi poate vedea faţa reflectată în argint. Ce exemplu minunat! Cînd Domnul Hristos îşi va vedea chipul Lui în poporul Său, lucrarea Lui de curăţire este realizată.
Purificarea, însă, de care vorbeşte textul nostru, nu se referă la curăţirea de păcate ale sfinţilor. Aceasta s-a făcut odată pentru totdeauna prin moartea ispăşitoare pe crucea Golgotei, a Domnului Isus şi este tot atît de eficace pentru păcatele din trecut ca şi pentru cele din prezent şi viitor. "Cum pentru păcatele viitoare?", va zice, poate cineva. "Asta încuviinţează libertate şi uşurătate în viaţa creştină". Nicidecum! Cînd au fost păcatele noastre săvîrşite, în timp, în raport cu timpul cînd Domnul le ispăşea pe cruce? Nu erau în viitor? Noi nici nu existam pe atunci. Aici este vorba de o curăţire, nu de o spălare a credincioşilor, aşa cum spune Ioan la capitolul 13: "Cine are tot trupul spălat n-are nevoie decît să-i fie spălate picioarele, dar el este cu totul curat". Argintul cu zgură în el este tot argint, dar pînă nu este purificat, nu poate fi folosit în nici o lucrare.
Ce mîngîietor este gîndul că Argintarul divin stă şi priveşte cu atenţie şi cu ochii fixaţi la cuptor ca să nu fie cîtuşi de puţin depăşit timpul de curăţire, pentru ca argintul să nu sufere pagubă. Întoarcerea la Dumnezeu este o lucrare de moment; creşterea şi curăţirea unui sfînt este lucrarea unei vieţi.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/9068/mana-de-dimineata-8-august