Credeam ca Te-am pierdut
„Tu esti singurul strain aici in Ierusalim, de nu sti ce s-a intamplat in zilele acestea?
Ce?
Ce s-a intamplat cu Isus din Nazaret, care era un prooroc puternic in fapte si in cuvinte, inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor”.
La ce anume te poti gandi, atunci cand cineva drag si apropiat in care ti-ai pus toata speranta, este batjocorit oficial si chiar omorat? Gandeste-te pentru o clipa, ce fior adanc ar fi trecut prin tine daca s-ar fi intamplat asa. Gandeste-te la fiorul care a trecut prin acei oameni care si-au pus nadejdea in Isus, ca El ii poate salva. Si pana la urma sa-L vada batut si El sa nu raspunda nimic.
Golgota. Crucea. Mormantul. Trei zile. Spune-mi, mai vezi vreo sansa?
Dar ceea ce stim noi acum, ei nu au stiut atunci. Si anume ca: Isus e viata si e vesnic neinfrant.
Atunci cand toate lucrurile care s-au intamplat cu Isus, nu ne mai dadeau nici o speranta, iata ca toate acele lucruri au fost spulberate pentru totdeauna.
Golgota. Crucea. Mormantul. Cele trei zile. Toate aceste lucruri au fost departate. Asa cum piatra data de pe mormant, a adus lumina in mormant, tot astfel si invierea lui Isus a adus lumina in sufletele noastre.
Tu esti singurul care nu stie ce s-a intamplat cu Isus?
Stiu de acum ce s-a intamplat. Stiu ca a murit pentru cei alesi. Stiu ca e mai mult de cat Golgota, crucea, mormantul, cele trei zile in mormant. Stiu ca a purtat pacatul meu si a murit moartea mea, pentru ca o astfel de moarte eu nu puteam sa o inving, as fi fost distrus pentru totdeauna.
Cristos a inviat !!! Bucurati-va voi, popoare.