Atâta bunătate
Autor: Bujorean Victor
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Atâta bunătate

În orice dimineaţă Tu Doamne inoieşti,
O mare bunătate şi viaţă dăruieşti
Măreaţa bunătate la orice pas vedem,
Iubirea Ta cea mare şi harul Tău Suprem.

Păsările sus şi tot ce mişcă pe pământ,
Toate îşi au hrana după al Tău Cuvânt
E atâta bunătate în Tine, Slăvite Creator,
Iubeşti nespus de mult natura şi omul muritor!

În fiecare dimineaţă suntem uimiţi de Tine,
Cum ne dai hrană şi-avem belşug de pâine
Credincioşia Ta, O cum să n-o vedem!
Ce mare bunătate prin Tine noi avem!

Şi legământul Tău din nou Îl re'noieşti,
Cuvântul Tău prin Duhul ne-aminteşti
Prin ochii de credinţă, vedem şi Golgota,
Acolo e cea mai mare bunătate a Ta.

Atâta bunătate cum nici nu ne-am gândit,
Pentru păcatul nostru Tu însuşi te-ai jertfit
Splendorile divine pentru noi Tu le-ai lăsat,
O câtă bunătate spre omenire ai revărsat!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/91921/atata-bunatate