A te bucura de creaţie fără să comiţi idolatrie - În realitate, aceasta este parte dintr-o întrebare mult mai complexă, şi anume, cum este posibil ca o creatură să dorească şi să se bucure de creaţie fără a comite idolatrie (ceea ce înseamnă adulter)? Unora s-ar putea să li se pară o întrebare irelevantă. Dar pentru acei oameni care tânjesc să cânte ca şi psalmistul, întrebarea este foarte relevantă. Ei cântă cam aşa:
"Pe cine altul am eu în cer, afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. carnea şi inima mi se prăpădesc, dar Dumnezeu este pururea stânca inimii mele şi partea mea." (Ps.73.25-26)
"Un lucru cer de la DOMNUL şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în casa DOMNULUI, ca să privesc frumuseţea DOMNULUI şi să mă minunez în templul Său." (Ps.27.4)
Dacă inima ta tânjeşte să se concentreze asupra lui Dumnezeu, atunci faptul cum poţi să doreşti diferite "lucruri" şi să te bucuri de ele fără să devii un idolatru reprezintă o întrebare crucială. Cum poate o rugăciune să-L glorifice pe Dumnezeu, dacă este o rugăciune pentru diferite lucruri? Ea pare să glorifice lucrurile respective.
Desigur că o parte a răspunsului a fost dat în textul lui Robinson Crusoe, şi anume, faptul că Dumnezeu primeşte slava în calitate de Dătător atotsuficient. Dar aceasta este doar o parte a răspunsului, deoarece, chiar şi atunci când Îi mulţumim lui Dumnezeu ca fiind Dătătorul, lucrurile pot fi folosite în mod greşit.
Restul răspunsului este formulat de Thomas Traherne şi de Sfântul Augustin. Traherne spunea:
"Niciodată să nu te bucuri de lume aşa cum trebuie, până când nu vezi cum reflectă nisipul înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu şi preţuieşti în fiecare lucru serviciul pe care acesta ţi-l aduce prin faptul că manifestă slava şi bunătatea Lui faţă de sufletul tău, serviciu care trece cu mult dincolo de frumuseţea lor vizibilă, de suprafaţă sau de serviciul material pe care ţi-l fac trupului tău."
Iar Sfântul Augustin s-a rugat cu următoarele cuvinte, ce s-au dovedit a fi de o importanţă imensă în eforturile mele de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima:
"Prea puţin Te iubeşte,
Cel ce iubeşte altceva alături de Tine,
Şi nu o face de dragul Tău."
Cu alte cuvinte, dacă lucrurile create sunt privite şi folosite ca nişte daruri de la Dumnezeu şi ca nişte oglinzi ale slavei Sale, ele nu pot deveni prilej de idolatrie - dacă desfătarea noastră în ele este mereu şi o desfătare în Creatorul lor.
În "Scrisoare către Malcolm", C. S. Lewis a spus acest lucru astfel:
"Nu putem - sau eu nu pot - să auzim cântecul unei păsări doar ca pe un sunet. Înţelesul lui sau mesajul pe care îl poartă vine, în mod inevitabil, o dată cu el ("Aceasta este o pasăre!") - exact aşa cum cineva nu poate privi un cuvânt tipărit pe care-l cunoaşte doar ca pe un model vizual. Cititul este la fel de involuntar ca şi văzutul. Când vântul vuieşte, eu nu aud doar un vuiet, eu "aud vântul". În acelaşi mod, este posibil să "citesc", dar şi să-mi fac o "plăcere". Sau poate nu chiar "dar şi". Distincţia trebuie să devină, iar uneori şi este, imposibilă. A o primi şi a-i recunoaşte sursa divină reprezintă o singură experienţă. Acest rod ceresc ne face să ne aducem imediat aminte de livada în care a crescut. Adierea dulce ne şopteşte despre ţara în care a suflat mai întâi. Este un mesaj. Ştim că suntem atinşi de unul dintre degetele acelei mâini drepte alături de care simt plăceri veşnice. Astfel dispare orice întrebare referitoare la mulţumire sau laudă, ca fiind două evenimente separate, ceva făcut după aceea. Trăirea celei mai umile teofanii este în sine un act de adorare."
Dacă experienţa ta legată de creaţie devine o experienţă a livezii divine, sau a degetului divin, atunci este vorba de închinare, şi nu de idolatrie. În meditaţiile sale asupra Psalmilor, C. S. Lewis spune acest lucru şi într-un alt mod:
"Golind natura de divinitate - sau, să spunem, de toate divinităţile - s-ar putea să o umpli de dumnezeire, căci acum ea este purtătoare de mesaje. Într-un anume sens, închinarea la natură o reduce pe aceasta la tăcere - ca şi cum un copil sau un om sălbatic ar fi atât de impresionat de uniforma unui poştaş, încât ar uita să ia scrisoarea din mână lui."
De aceea, s-ar putea ca faptul că te rogi să vină poştaşul să fie sau să nu fie idolatrie la fel de bine. Dacă suntem îndrăgostiţi doar de plăcerile lumeşti şi de scurtă durată pe care le oferă uniforma lui, atunci este idolatrie. Dar, dacă noi considerăm uniforma un bonus al adevăratei plăceri oferite de mesajele divine, atunci nu este idolatrie.
Dacă ne rugăm pentru un partener de viaţă, sau pentru un serviciu, sau pentru vindecare fizică, sau pentru protecţie de dragul lui Dumnezeu, chiar şi în aceste cazuri, suntem centraţi pe Dumnezeu, şi nu egocentrici. Suntem de acord cu psalmistul: "Şi pe pământ în nimeni altul nu-mi găsesc plăcerea, în afară de Tine." Aceasta înseamnă că nu există nimic altceva ce să îmi doresc mai mult decât pe Tine şi tot ceea ce îmi doresc mi Te arată mai mult.