O biserică dintr-o parte a oraşului cu multe probleme, care nu îi respinge pe săraci, pe cei fără adăpost şi imprevizibili, riscă să atragă oameni care pot deranja serviciile religioase. În anii petrecuţi în biserica LaSalle am învăţat că Dumnezeu este în mod cert prezent în mijlocul unui haos controlat, la fel ca în programele bine desfăşurate din zonele cu oameni mai bogaţi şi educaţi, cum a fost biserica din care am venit eu. Biserica, aşa cum a afirmat Eugene Peterson, este compusă din două părţi egale: una misterioasă şi una dezorganizată.
Când citesc epistolele lui Pavel pentru Corinteni, mă gândesc la biserici cum este LaSalle. Şi în Corint domnea un spirit de haos asupra căruia exista un control foarte mic. Epistolele ne spun din cine era compusă biserica: negustori evrei, ţigani, greci, prostituate, închinători la idoli. Nicio altă carte a Noului Testament nu are o schimbare atât de mare a tronului. Pavel a luptat împotriva schismelor, le-a adresat cuvinte aspre cu privire la cazul de incest şi s-a luptat să nu se transforme Cina Domnului într-o masă la care să fie acceptaţi toţi, fără nici o condiţie morală. Corintenii fac ca biserica să fie plictisitoare.
Mulţi cercetători cred că epistola 1 Corinteni precedă aproape toate celelalte cărţi ale Noului Testament. În primele capitole Pavel se luptă cu întrebarea: "Ce este totuşi acest lucru numit "biserică"?" Pavel nu a pus astfel de întrebări cu privire la iudaism: cultura, tradiţia religioasă, rasa şi chiar caracteristicile fizice ale închinătorilor determinau aceste religii. Dar ce era biserica creştină? La ce s-a gândit Dumnezeu? Răspunsul trebuie să fi fost greu de înţeles în mediul aproape imposibil de controlat din Corint. Peste aproape douăzeci de secole, răspunsul mi se pare la fel de greu.
Epistola lui Pavel către Corinteni trădează ezitarea lui, mai ales prin felul în care îşi caută cuvintele potrivite. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, spune el în capitolul 3 şi explică puţin metafora: eu, Pavel, sunt asemenea unui fermier care plantează, iar altul udă. Pe de altă parte, voi vă asemănaţi mai mult cu clădirea lui Dumnezeu. Da, aşa este. Eu am pus fundaţia şi altcineva zideşte. Mai bine, voi sunteţi un templu, o clădire destinată să fie casa lui Dumnezeu. Da, într-adevăr. Gândiţi-vă: Dumnezeu locuieşte în voi, clădirea Lui sacră.
Ogor, clădire, templu - hotărăşte-te Pavel, a fost reacţia mea când am citit succesiunea de metafore. El continuă pe acelaşi ton în toată cartea până când, în cele din urmă, în capitolul 12, găseşte o metaforă care se potriveşte cel mai bine: biserica este trupul lui Dumnezeu. Cartea îşi schimbă tonul în acest capitol, stilul ei trecând de la cel al corespondenţei personale la proza magnifică din capitolul 13.
Eu cred că în 1 Corinteni Pavel gândeşte cu voce tare, încercând mai multe căi de definire a acestui lucru care se numeşte biserică. Fiecare metaforă nouă aruncă o lumină diferită asupra subiectului şi ultima, metafora trupului, pare cea mai bună dintre toate. Pavel a folosit un întreg capitol pentru a examina asemănările fiziologice şi epistolele sale se întorc la metafora trupului de peste douăzeci de ori.
Ca scriitor, înţeleg stilul lui Pavel din aceste capitole. deseori trec prin acelaşi proces de căutare a cuvântului sau a metaforei potrivite: încerc un anume cuvânt, renunţ la altul, încerc să forţez sensul altui cuvânt şi apoi, deodată, ah, simt un sentiment de uşurare atunci când găsesc cuvântul sau expresia care se potriveşte cel mai bine.
Cu toate acestea, datorită anilor care s-au scurs de atunci, nu toate imaginile lui Pavel despre biserică mai au aceeaşi forţă de comunicare. Cu toate că adevărul pe care-l arată aceste imagini nu s-a schimbat, perspectiva cititorilor s-a schimbat foarte mult. Să ne gândim la metafora ogorului. Toţi corintenii ştiau ce înseamnă pentru că oraşul lor era înconjurat de ferme agricole şi ei îşi cumpărau produse de la agricultori în piaţa din oraş. Astăzi trebuie să călătoreşti aproape 50 de kilometri de la un oraş mare din America pentru a găsi o fermă, iar alimentele le luăm gata ambalate din rafturile magazinelor. Metafora şi-a pierdut forţa pentru orăşeni.
Metafora clădirii are aceeaşi problemă. În Corintul primului secol puteai cumpăra cărămizi, puteai pune o fundaţie, un proces care nu cerea decât să ştii să sapi urmând o linie dreaptă. Acum ai nevoie de autorizaţii, de utilaje, de excavatoare, de fierari-betonişti., de staţii de beton - cu certificat de garanţie - de o firmă de construcţii autorizată, de o firmă de proiectare, de un diriginte de şantier, etc. Din cauza acestor specializări, metafora şi-a pierdut forţa. Cât priveşte referinţa lui Pavel la temple, cine mai construzieşte azi temple?
Ce metaforă ar folosi Pavel, un maestru al metaforei, dacă ar scrie 1 Corinteni astăzi, să spunem Bisericii numărul 1 dintr-un oraş mare, de exemplu bisericii LaSalle din Cicago? Ce imagine ne-ar face pe noi, oamenii moderni, să înţelegem la ce s-a gândit Dumnezeu când a înfiinţat biserica?
Nu pot ghici ce ar fi scris Pavel, dar mi-am lăsat mintea să hoinărească gândindu-se la ceea ce există astăzi în lume, în căutarea unor imagini care s-ar putea aplica bisericii. M-am întrebat: Ce este acest lucru numit biserică? Ce ar fi trebuit să fie?
Am vizitat multe biserici şi nici una dintre ele nu s-a potrivit idealului meu. Totuşi consider că este util să mă gândesc la biserica ideală. Sportivii olimpici folosesc tehnica vizualizării a fiecărei etape a unei curse cu puţin timp înainte de a intra în concurs. Când am învăţat să schiez, un prieten mi-a împrumutat o casetă video "cibernetică" despre schi, concepută pe baza teoriei că îţi poţi pregăti creierul înainte de a te aventura pe pârtie. Caseta arată schiori care făceau balans vertical, rotiri, schimbarea greutăţii de pe un picior pe altul şi alte poziţii de parcă s-ar fi aflat pe munte. M-am străduit din greu să stăpânesc teoria schiatului înainte de a-l practica pe viu. Desigur că nu semăn deloc cu sportivii de pe casetă atunci când am păşit pe pârtie. Am căzut, am schimbat direcţia prin mişcări foarte stângace, am executat exagerat unele mişcări, am schimbat greutatea de pe un picior pe altul când nu trebuia. Totuşi imprimarea în minte a mişcărilor ideale mi-a fost de folos în timp ce m-am "rostogolit" pe pârtie în jos. Cel puţin ştiam ce am greşit.
Imaginile pe care le-a folosit Pavel au îndeplinit probabil acelaşi rol în biserica din Corint. Pavel le-a prezentat imaginea unui schior care face un slalom elegant unor oameni care arau prin zăpadă. În continuare voi prezenta propriile mele imagini despre biserică, preluate din toate bisericile pe care le-am vizitat. Toate bisericile ţintesc idealul şi toate bisericile îl ratează, dar cel puţin imaginea idealului ne ajută să avem o ţintă.