Iubit-am lucrurile lumii

Iubit-am lucrurile lumii
Și-am pus pe ele mare preț,
Mi-am dăruit deșertăciunii
ce-aveam în mine mai măreț
Și-am băut vinu-amărăciunii
Din cupa adâncului dispreț.

Făcutu-mi-am inima roabă
Spoit cu lucruri pământești
Și-am năbușit orice podoabă
De aspirații sufletești
Numind într-una răul bine,
Contrar celor duhovnicești

Și mă feream de lucruri sfinte
Și-atingeri sufletești divine
Ce-mi răcoreau duhul fierbinte...
O, de nu S-ar fi-ndurat de mine
Slăvitul Domn și bun Părinte
M-ar fi învins a Iadului jivine!

A firii poftă, a lumii tău,
Chiar și suflarea-mi viciară...
Zăceam în gheara celui rău
Sub stăpânirea lui amară...
Și sufletu într-al morții hău,
În Iad avea să-mi piară!

Slăvit în veci să fii Părinte
Că Ți-ai dat viața pentru mine,
M-ai scos din negrele-mi morminte
Pentru-a trăi în veci cu Tine
În sfere noi nebănuite
Și sub privirile-Ți divine!

09/05/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)