Apa nu se poate ridica mai sus de nivelul ei. Nici creştinul prin vreun efort spasmodic brusc nu se poate ridica mai sus de nivelul vieţii lui spirituale.
Am văzut sub soare cum un om al lui Dumnezeu a avut întreaga zi conversaţii banale şi frivole, şi-a dedicat atenţia plăcerilor deşarte ale acestei lumi, şi apoi, nevoit să predice seara, a căutat chiar în ultimul minut înainte de serviciul religios un răgaz în care, printr-o rugăciune încordată, a încercat să se pună în acea situaţie în care spiritul profeţilor să coboare asupra lui în clipa când urcă la amvon. Chinuindu-se singur să ajungă la o incandescenţă emoţională, poate că se felicită după serviciul religios că a putut să predice Cuvântul cu o mare libertate. Dar el se înşală singur, şi îi lipseşte înţelepciunea. Ceea ce a fost toată ziua şi peste săptămână este şi atunci când îşi deschide Biblia ca s-o explice oamenilor. Apa nu se poate ridica mai sus decât nivelul ei.
Oamenii nu strâng singuri struguri din mărăcini, nici smochine din spini. Rodul unui pom este determinat de pom, iar rodul unei vieţi este felul de viaţă. Lucrul care îl interesează atât de mult pe cineva, încât îi absoarbe întreaga atenţie, este cel care desemnează şi dezvăluie ce fel de om este el. Iar felul de om care este el printr-o lege secretă a sufletului decide felul de rod pe care-l va aduce. Problema este că deseori noi nu suntem în stare să descoperim adevărata calitate a rodului nostru decât atunci când e prea târziu.
Dacă am fi realişti în viaţa noastră creştină, n-ar trebui să trecem cu vederea extraordinara putere a afinităţii. Prin afinitate înţeleg atracţia plăcută pe care anumite lucruri şi persoane o au pentru noi. Inima omenească este extrem de sensibilă şi foarte iscusită în a iniţia o relaţie interioară cu nişte lucruri foarte îndepărtate şi interzise. Aşa cum acul busolei are o afinitate pentru polul nord magnetic, tot aşa inima poate rămâne fidelă iubirii ei secrete, deşi este despărţită de ea de kilometri şi ani. Ceea ce este acest obiect iubit se poate descoperi atunci când se observă în ce direcţie o iau gândurile noastre odată ce sunt puse în libertate de constrângerile datorate muncii sau studiului. La ce ne gândim atunci când suntem liberi să gândim ce vrem? Ce obiect ne dă bucurie interioară atunci când medităm asupra lui? La ce visăm în momentele noastre libere? La ce anume se întorc mereu şi mereu gândurile noastre?
Când am dat un răspuns sincer acestor întrebări, vom afla ce fel de oameni suntem, iar când am descoperit ce fel de oameni suntem, putem deduce de aici ce fel de rod vom aduce.
Este unul din clişeele evanghelistului că adevărata valoare a unui membru dintr-o biserică este dezvăluită de viaţa lui în ziua de luni şi nu în cea de duminică. Este mult adevăr în această afirmaţie, şi sperăm că noi, care îi îndemnăm în felul acesta pe alţii, putem la rândul nostru să nu uităm să trăim peste săptămână în acelaşi spirit de sfinţenie cu care dorim atât de fierbinte să fim umpluţi în Ziua Domnului.
Este scris despre Moise că "a venit înaintea feţei Domnului ca să vorbească cu El... şi el a ieşit şi a vorbit copiilor lui Israel". Aceasta este norma biblică de la care ne depărtăm spre propria noastră nefericire şi spre paguba eternă a sufletelor oamenilor. Nimeni nu are dreptul moral de a veni înaintea oamenilor dacă n-a fost mai întâi timp îndelungat înaintea Domnului. Nimeni nu are dreptul să vorbească oamenilor despre Dumnezeu dacă n-a vorbit mai întâi cu Dumnezeu despre oameni. Iar profetul lui Dumnezeu ar trebui să petreacă mai mult timp în locul ascuns rugându-se decât petrece în locul public predicând.
Aşa cum nu avem voie să trecem cu vederea capacitatea inimii omeneşti de a stabili afinităţi, aşa nu avem voie să ignorăm importanţa dispoziţiei spirituale. Dispoziţia este o vreme mintală. Este clima interioară, şi ea trebuie să fie favorabilă creşterii virtuţilor spirituale, altfel acestea nu vor putea apărea în suflet. Creştinul care lasă ca în inima lui să existe zi de zi o climă friguroasă nu are de ce să se aştepte ca strugurii din Eşcol să atârne peste pereţi atunci când se duce înaintea clasei lui de şcoală duminicală, înaintea corului pe care îl dirijează, sau înaintea congregaţiei lui de duminică dimineaţa.
Cu o floare nu se face primăvară, şi o zi caniculară nu înseamnă vară. Tot aşa, câteva momente de rugăciune încordată înainte de serviciul religios nu vor face să răsară mugurii fragezi sau flori pe pământ. Ogorul sau stratul de flori trebuie să fie pătruns de razele soarelui o vreme îndelungată înainte de a-şi putea produce comorile. Inima credinciosului trebuie să fie pătrunsă în rugăciune înainte ca adevăratele roade spirituale să înceapă a creşte. Aşa cum a învăţat câmpul să trăiască intim şi intensiv cu ploaia şi cu raza de soare, aşa trebuie creştinul să înveţe să trăiască cu Dumnezeu. Nu putem ca într-un timp scurt să compensăm neglijarea de durată a lui Dumnezeu şi a lucrurilor spirituale.
Viaţa copiilor lui Dumnezeu este guvernată de legi la fel de aspre ca acelea din natură. Harul lucrează în cadrul acestor legi, dar niciodată contrar lor. Rodul nostru corespunde pomului în care creşte, şi toată rugăciunea noastră, înspăimântată nu poate împiedica lucrul acesta. Ca să facem fapte sfinte ar trebui să fim oameni sfinţi, în fiecare zi şi în toate zilele pe care ni le acordă Dumnezeu pe acest pământ.