Iordanul înspumându-se de ape zbuciumate,
Tot şlefuind cu valul creste de bolovani,
Îşi duce-ntreaga stare direct în Marea Moartă
Unde nu-i diferenţă-ntre clipe şi-ntre ani.

Un Glas cheamă poporul în apă şi Dreptate
Trezindu-i pe lunatici din bâiguiri de vis
Şi unii-n deşteptare scuipă cu răutate,
Iar alţii-nneacă-n valuri un crez din cărţi deprins.

Plâng suflete-n căinţă de-a lor credinţă-n fire –
Bolnavii de religii se-ntorc înspre Cuvânt,
Vesteşte prompt proorocul o Viaţă de Iubire
Dator ce-i s-o trăiască, tot omul pe pământ.

"Cufundă" bieţii traiul cu-atâta-nvăţătură
Ce poartă strict orarul de predici şi-adunări
Că Marea Morţii-şi pierde paloarea ei cea sură
Cu-albindele ei maluri de sarea din dureri.