Sămânţă rea de buruiană
S-a aciuat încetişor
Şi-a izbucnit apoi pe rană
De m-a cuprins îngrozitor.

Povara ei cumplit mă-ndoaie,
Nu înţeleg cum a săltat
Ca și ciuperca după ploaie
S-a înălţat neaşteptat.

Îmi geme sufletul şi macră
Şi simt cum aerul mi-i strâns,
Iar viaţa-n existenţă acră
Din înălţime mi s-a stins.

Încearcă mâna să o rupă,
Însă mai mult rău a făcut –
Seminţe scapă ea şi după
Holere-n spini au apărut.

M-arunc bezmetic prin versete
Recit şi cânt mereu ceva,
Ci ca şi nuca de perete
Îmi sare-asaltul de la ea.

În groază-s inimă şi minte,
Mă doare-ntregul meu pământ –
Nu scapi de ea doar cu cuvinte
Ci doar cu Sânge de Cuvânt.

Întreaga fire mi se frânge,
Dar ruga-n Duh s-a ridicat
Şi Sânge, Sânge, Sânge, Sânge
Întreaga boală a spălat.

Îmi tremură carnea pe mine,
Dar cât de liber eu respir:
Isuse,-n slovele-Ţi - lumine
Nu încetez să mă mai mir.

De câte ori căzui în brâncă
Gândind că totul s-a sfârşit
Mi-ai spus însă:”Trăieşte încă
Multe mai ai de biruit.

Omoară răul din sămânţă
Şi nu-i da voie-a răsări,
Dar chiar de-l scapi din conştiinţă
Duhul Meu Sfânt te-a ocroti.

Te-a curăţi în duh şi vână
De orice umbre şi venin
Punându-ţi paloşul în mână
Să dai în răul tău din plin.

După oricare bătălie
Vei fi mai sfânt, vei fi mai pur
Şi pe cărarea noastră vie
Pasul ţi-a deveni mai dur!”

Eu am privit trecuta noapte
Cu amintiri ce-au mai rămas:
„Îţi mulţumesc, Isuse, foarte
Că mare frică am mai tras!!!”