În geam, iubirea Ta îmi bate

Cer de catifea albastră, cu dungi de curcubeu,
Care își clătește vălul în apa norilor,
Lăsând să se prelingă franjurii în apa mărilor
Scăldându-se-n spuma albă a valurilor,
Alunecând pe raza cerului colorată,
Lin coborând din nori ca să bea apă.
Mărețul soare spălat de picurii ploii,
Luminează liniștit, lăsând în urmă norii
Fericiți, cerul cristalin și curcubeul,
Minunate opere create de Domnul.
Gândul îmi aleargă pe pânza de culori,
Îl învelesc cu iubire în albii nori,
Scriu pe semicerc cu-a mea rugă:"DOR"
Cu gândul îl trimit dincolo de nor,
Căci acum e ziua când Ți-ai amintit,
De omul păcătos și de legământ.

Sentimentele mi-s seci, îmi e frig, simt fiori reci,
În a mea călătorie am pășit multe poteci...
Însă Doamne, am stat treaz, neclintit pe stâncă,
Credința mi-am înflăcărat cu a rugii râvnă,
Și-am aprins făclia nădejdii sfântă.
Doamne, pentru cer, țărm nemuritor,
Fusul inimii învârte fir din al meu dor.
Mersul îmi e tulburat de-ncercări deșarte,
Simt prin stropii reci, în geam iubirea Ta îmi bate.
Printre tunete și fulgere eu trimit ofranda mea,
Cântarea și rugăciunea chiar de-i vremea rea,
Chiar de vânturi și vijelii mi s-au pus în cale,
Ca ruga de mulțumire să rămână-n vale.
Iar printre ramurile vieții, vântul încercărilor,
Zid au făcut între mine și Sfântul Creator,
Inima mi s-a trezit, și-aprinsa foc de luptător.

Nu renunț la marea luptă, vreau s-aud chemarea,
Când printre ramurile amorțite, va foșni strigarea.
Ochii-mi triști privesc spre cer, o rază iese timid,
Ca un ochean cristalin, puternic strălucind;
Mă-nvăluie în căldură, alină al meu suspin
Și dorințele pierdute-n al încercărilor chin.
Pe raza zorilor ai coborât, m-ai înflăcărat,
Lumina Ta cerească cu drag m-a luminat,
Primește cu drag mireasma rugilor ce ard,
Răcorite de stropii de rouă ai petalelor de nard.
Mă liniștesc în gând că Tu ești lângă mine.
Chiar dacă negurile nopții aruncă mantia de suspine,
În inimă simt teama care-n murmur șoptește,
Căci și-n ceas de taină încercarea se ivește,
Și al ei foc mai mult mă smerește.

Trecut-au anii, trupul de lut a obosit,
Doar nădejdea din suflet a-nflorit al iubirii nimb.
Acuma sunt mai atentă să nu pășesc strâmb.
În inimă, în depărtare ecoul repetă o-ntrebare,
Când vei veni......când fi-va sărbătoare,
Când voi păși pe străzile cu soare?
Atuncea voi cânta, cântare de bucurie.
Acuma pe geamul aburit cu degetul scriu” IUBIRE”
Și ” DOR”- să scap pe veci de acest pământ cu silnicie.
Te-aștept, în mine arde-un dor ce numai Tu-l poți stinge.
Pictez o perdea cu flori de nuri cu unde din zări senine
Și la fereastră stau, țes un semn din fir de muselină.
În mine candela rămâne veșnic aprinsă
Să mă zărești printre razele jucăușe de curcubeu.
În brațe să mă strângi, să-mi alini dorul greu;
Ca porumbelul alb să zbor spre veșnicii,
Spre țara minunată, plină de fericiri.


27/ 04/ 2012/ ALGHERO