Cineva m-a întrebat cum poate fi obţinută părtăşia iubitoare cu Dumnezeu. Am răspuns: "Fratele meu, aceasta nu poate fi obţinută nicidecum până când nu realizezi că ea trebuie să vină din afara stării lumeşti. Firea nu se poate bucura în Domnul, aici este problema ta. Nu trebuie să iei o hotărâre zicând sau scriind în jurnal "Mă voi ruga mai mult" - aceasta nu poate fi forţată. Dar lasă securea să cadă la rădăcina pomului; înlătură gândirea lumească. Cum o poţi înlătura? Tu însuţi nu poţi, dar permite-I Duhului Sfânt al lui Dumnezeu să vină, condamnând păcatul şi aducând crucea lui Hristos şi dă-ţi firea morţii, iar apoi va intra Duhul lui Dumnezeu. Doar după aceea vei învăţa să iubeşti rugăciunea, pe Dumnezeu şi pe vecini, şi vei fi plin de smerenie şi înclinaţii duhovniceşti şi cereşti." Starea lumească este rădăcina tuturor păcatelor.
Dacă vrem să recunoaştem cât mai bine această stare lumească trebuie să ţinem seama că starea lumească poate coexista cu daruri duhovniceşti deosebite.
Reţineţi, este o mare diferenţă între darurile duhovniceşti şi binecuvântările duhovniceşti, iar acest fapt nu este înţeles de mulţi. Printre corinteni, de exemplu, erau multe daruri duhovniceşti minunate. În primul capitol Pavel zice: "Mulţumesc Dumnezeului meu... căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele... şi cu orice cunoştinţă." Acesta era motiv de a-L lăuda pe Dumnezeu. Iar în a doua epistolă el spune mai apoi: "Nu duceţi lipsă de nici un dar, căutaţi să sporiţi şi în darul dărniciei." Iar în capitolul doisprezece el vorbeşte despre darul profeţiei, despre credinţa care poate muta munţii şi despre cunoştinţă, ca despre darurile pe care ei le căutau cu atâta ardoare; dar el le spune că toate acestea nu vor fi de nici un folos dacă nu au dragoste. Ei se bucurau de daruri dar nu se interesau de binecuvântări. Dar Pavel le arată o cale cu mult mai bună - aceea de a învăţa să iubeşti şi să te smereşti. Dragostea este mai presus de toate, căci dragostea este cea mai aproape de Dumnezeu.
Este un lucru important de reţinut pentru noi că un om poate fi dotat cu darul profeţiei, poate fi un lucrător credincios şi de succes într-un anumit domeniu, printre cei săraci şi nevoiaşi, dar totuşi prin ascuţimea minţii sale, prin mândria care-l cuprinde şi prin altele, poate demonstra că indiferent de darurile sale minunate, de cele mai multe ori binecuvântările duhovniceşti lipsesc. Ai grijă ca Satan să nu te amăgească cu gândul: "Dar lucrez pentru Dumnezeu, şi Dumnezeu mă binecuvintează, iar alţii mă admiră şi eu sunt mijlocul de ajutorare a altora." Dragul meu, faptul că un om lumesc are daruri duhovniceşti este un lucru deosebit de important deoarece acest lucru ar trebui să-l îngenuncheze pe cel mai serios şi eficient om înaintea lui Dumnezeu cu gândul: "Nu cumva, după toată lucrarea Duhului lui Dumnezeu în mine prin DARURI, mă supun firii, dovedind lipsă de smerenie, de dragoste sau de curăţie şi sfinţenie?" Facă Domnul să ne cerceteze şi să ne încerce!
Alt punct important este că starea lumească face imposibilă acceptarea adevărurilor duhovniceşti de către om. Vedeţi, poate că sute de creştini flămânzi după Cuvânt ascultă predici zicând: "Ce adevăruri minunate, ce doctrine clare, ce expuneri frumoase ale Cuvântului lui Dumnezeu!" şi cu toate acestea nu progresează deloc; sau progresează puţin două-trei săptămâni apoi binecuvântarea dispare. Care este motivul? Există ceva rău la rădăcină; starea lumească împiedică receptarea adevărului duhovnicesc.
Mă tem că în bisericile noastre comitem deseori o mare greşeală. Predicăm creştinilor lumeşti ceea ce s-ar potrivi oamenilor duhovniceşti, iar ei consideră că este atât de frumos şi păstrează totul zicând: "Este fantastic, ce imagine a adevărului poate să redea acest om!" Însă vieţile lor rămân neschimbate; ei sunt lumeşti în ciuda învăţăturii duhovniceşti primite. Dacă există un lucru pe care ar trebui să-l cerem de la Dumnezeu mereu, acesta ar fi: "Doamne, ajută-mă ca învăţăturile duhovniceşti să nu le receptez cu raţiune lumească!" Singura dovadă pe care o ai că eşti binecuvântat este faptul că treci din starea lumească în cea duhovnicească. Dumnezeu este dornic să o realizeze, deci să o cerem şi să o acceptăm.