Gânduri încep a ploua…
Și mai fac câteva teste
Viața vrând a-mi evalua…
S-au dus anii fără veste,
S-au evaporat ca roua…
Totu-i parcă o poveste,
Iată-mă în vârsta a doua!
De acum, puțin mai este
Până mă așez în Noua
Casă, din `nălțimi celeste.

Munții plâng sihastri-n zare
Și câmpiile-s plângând
Din belșug de ierbi în floare
Și-mi vine un dor și-un gând
Că-s aproape de plecare…
Mă și văd, parcă alergând
Către razele de Soare
Și parcă m-aud zicând
Cu o voce de visare:
„Rămas bun și pe curând”

În strai de sublim ceresc
Mi se-mbracă sufletul...
Aripi de lumină-mi cresc
Ce mi-aduc aproape cerul
Și-ntr-un cântec îngeresc
Mă văd părăsind pământul.
Dar trebuie să mă opresc
Căci mă ține legat gândul
De aceia ce-i iubesc
Și-aici mi se gată cântul!

Zaragoza 21/05/2012
de Ioan Hapca (Ionică)