Cuvântul cel Sfânt...
Autor: Ioan Hapca
Album: Din vicisitudinile vieții
Categorie: Evanghelizare
Cuvântul cel Sfânt, în lume puternic răsună
Din vremea străveche...
Dar lumea pare că-i surdă, și tot mai nebună,
Se face-ntr-o ureche...

În urechi, inimi și-n oase Cuvântul pătrunde
Dar toți parcă-s surzi...
Tot omul e surd, inima-i mută...Nimeni n-aude,
Nici tu nu vrei să auzi...

Lumii, în beznă îi place, adânc a se-ascunde
Și tu în noapte te-ascunzi...
Chemării divine, lumea nu-i poate răspunde,
Nici tu nu vrei să-i răspunzi...

Tăcerea cea de aur, aici, deloc nu este bună,
Tăcând, mai rău te acuzi...
Când chemarea cerească-n inimi mai tare răsună,
Tu taci și-n neant te cufunzi?!

Sosit-a acum, iată, și vremea cea mai de pe urmă
Cu-n ultim Cuvânt pentru surzi...
Cuvântul Sfânt, spre ceruri pe toți ne îndrumă...
Asculți și răspunzi, ori veșnic te pierzi!

Cu grei fiorii deznădejdii, apriși de spaimele pierii
Gem azi sufletele reci...
Lumea se-avântă orbește, atrasă de poftele firii,
În gheara morții de veci...

Cuvântul Preabunului Tată, cheamă încă la viață
Dar inimile-s de piatră
Și rămân încremenite, iar răspunsurile-ngheață
Toate-n lumea idolatră...

Sosit-a acum și vremea, chemării mai de pe urmă,
Să răspunzi după cum crezi...
Tatăl cheamă la viață, faci ce inima te-ndrumă;
Îi răspunzi cu bucurie, ori pentru vecii te pierzi!

Zaragoza 27/05/2012
de Ioan Hapca (Ionică)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/93362/cuvantul-cel-sfant