Astăzi m-a întrebat cineva
Cu glasul timbrat şi profund,
De unde vin şi cine sunt…

Şi vreau să-i răspund cumsecade,
Ca Fericirea-mi în viaţă
Nu prea a stat în rândul din faţă.
Că ani la rând am trudit
În umbră,
Dar clădind piatră cu piatră
Împărătţa nevăzută, ascunsă,
Cu ziduri de iasp, diamant,
Rubin, iacint şi topaz
A lui Melech David,
Vlăstarul lui Ieşe,
Uns pe vecie,
Rege încoronat.

Cine sunt eu…?
Cum aş putea să-i răspund,
Totul să pară cât mai firesc?
Că eu sunt Debora, Rachela, Rebeca sau Sara,
Evreica din Toledo, din Norwick, din Vilnius, din Praga
Sau cea care acum două milenii a urcat Galgalta
Dealul sterp, cu o cruce de lemn,
Şi L-a privit pe Regele-osândit,
Cum Se stinge strigând cu durere:
“ ELI, iartă-i căci sunt atât de lipsiţi de-a lor vrere!”

Cine sunt eu? Poate sunt Miriam,
Care trezită din spaime
Le spune fraţilor ei:
“Veniţi, în sfârşit L-am găsit!
Maşiach –I aici,
Şi-n veci nu mai moare.”


( Israel, Iulie – 2009; din volumul " Paşi printre pietrele Sionului ")