Atunci când descoperim în faptele Apostolilor unele indicii care ne arată că întreaga convertire este un dar de la Dumnezeu, avem o vagă bănuială că în spatele pocăinţei şi credinţei se află ceva măreţ: "Dumnezeu a dat şi celorlalte popoare pocăinţa, spre viaţă" (Faptele Apstolilor 11.18). "Pe El, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor" (Faptele Apostolilor 5.31). Dumnezeu "deschisese nemurilor uşa credinţei" (Fapte 14.27). "Domnul i-a deschis inima -Lidiei - ca să ia aminte la cele vorbite de Pavel" (Faptele Apostolilor 16.14).
Niciodată nu apreciem îndeajuns profunzimea şi măreţia convertirii, până când nu mărturisim că, de fapt, ea este un miracol. Este un dar de la Dumnezeu. Să ne amintim încă odată faptul că noi nu doar păcătuim, ci suntem păcătoşi - orbi, împietriţi, morţi, incapabili să ne supunem legii lui Dumnezeu. Şi astfel, atunci când auzim Evanghelia, nu putem reacţiona niciodată pozitiv fără ca Dumnezeu să facă în noi un act de regenerare.
Explicaţie: "Regenerare" este un cuvânt mare pentru naşterea din nou. Apare în limba greacă (palingenesia) doar odată în Noul Testament, atunci când se face referire la naşterea din nou a unei persoane (Tit 3.5); de asemenea, apare încă odată cu referire la renaşterea creaţiei în veacul viitor - Matei 19.28.