Între ciocan și nicovală
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Incurajare
ÎNTRE CIOCAN ȘI NICOVALĂ
Între ciocan și nicovală
Uităm ce-am învățat la Școală,
Uităm că-n noi e o tărie,
Că am băut din Apa Vie
Și disperarea ne cuprinde
Credința, parcă, nu se-aprinde
Vin ceasuri, zile - nu ușoare
Când, parcă, harul nu apare
Când totul pare beznă groasă,
Când pacea nu mai e în casă
Iar sufletu-ntristat se zbate
Între suspin și demnitate...
Apasă tare presiunea
Căci astfel procedează lumea
Ades simțim că nu e mult
Pân’ vom cădea sub greu tumult
Și că speranța-nflăcărată
S-a stins sub starea-ncețoșată...
O, toți avut-am situații
Când, parcă, ne-au uitat și frații
Și grijuri ne-au pătruns – o sută
Și ne prindeam atunci de-o plută
Ce ne ducea spre agonie,
Spre-o viață neagră și pustie...
Și totuși n-am căzut în groapă
Unde am fi străpunși cu țeapă
Ci-ntotdeauna intervine
Stăpânul care ne susține
El nu ne lasă la răscruce,
Ne ușurează greaua cruce.
Când e la culme încercarea
Și nu mai știm care-i intrarea
Lumina Lui ce nu se stinge
Ne cercetează și ne-atinge
Și se mărește-ncredințarea
Că nu putem rata salvarea.
Între ciocan și nicovală
Să nu uităm ce știm din Școală
S-avem privirea spre Cetate
(Și nu spre zone-ntunecate)
Că știm că-i locul de răsplată
Unde stăpân e-al nostru Tată.
gc/29 Mai. 2012
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/93549/intre-ciocan-si-nicovala