Cincizecimea
Autor: Constantin Sferciuc
Album: Nasteri
Categorie: Cincizecime



În ziua Cincizecimii, a fost trimis Mângâietorul Cel Ceresc
Şi nu în templul cel de pietre, ci în templu cel trupesc.
El i-a umplut pe ucenici, căci dragostea Lui Dumnezeu S-a revărsat,
Căci jertfa Domnului Isus, pe cruce, a şters orişice păcat.

Toţi s-au umplut de Duhul Sfânt vorbind în limbi străine
Căci Duhul Sfânt S-a pogorât să-L simtă orişicine,
Să-L vadă-n limbi dumnezeieşti arzând precum e focul,
Căci au venit vremuri de har, ce s-or întinde în tot locul.

Să ştim că dragostea-i ca focul şi apele mari nu o pot stinge,
E Duhul Sfânt Care lucrează şi poate pe oricine a convinge,
El poartă adevărul sfânt şi inimi multe prin El sunt străpunse
Ca să pătrundă libertatea acolo unde nu ajunse.

Şi fără Duh, nu e viaţă, căci ea din Duh ne izvorăşte,
Şi asta ne arată iar, că Dumnezeu mult ne iubeşte.
El ne-a lăsat să avem prin Duh libertatea cea interioară,
Ca să cunoaştem că Duhul Sfânt este cea mai de preţ comoară.

Duhul Sfânt ne aduce daruri - nu că avem merite din plin
Ci, prin jertfa de pe cruce, El vrea ca să le deţin.
Mulţumim de tot ce Domnul ne-a trimis pe acest pământ,
Mulţumim pentru comoara ce-o găsim în Duhul Sfânt.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/93577/cincizecimea