CÂTEVA LUCRĂRI ALE DOMNULUI ISUS ÎN VIAȚA CREȘTINULUI
- Isaia 61: 1-3 -
1. Aduce vești bune celor nenorociți. Nouă ne-a adus vestea mântuirii. (Ps. 45: 7)
2. Vindecă pe cei cu inima zdrobită. Vindecarea este de două feluri: spirituală și fizică. Amândouă depind una de cealaltă. Platon spunea că „trupul trebuie să fie îngrijit, în același fel, într-un mod potrivit, împreună cu sufletul.” El spunea, pe de altă parte, că ochiul este legat de cap, capul de trup și că, deci, vindecarea fizică depinde de vindecarea spirituală. Prin urmare, dacă vrei să ai un trup sănătos, trebuie să ai un suflet sănătos. (Ps. 147: 2, 3)
3. Eliberează din păcat. Isaia a profețit cu mult timp în urmă, eliberarea prin har și venirea Domnului Isus (Isaia 42: 6, 7). Ieremia 34: 8 – Nu poate fi eliberat decât cineva care este rob ȘI CARE VREA SĂ FIE ELIBERAT. DOMNUL NU ELIBEREAZĂ CU FORȚA! Cel ce este slobod are libertate în Hristos, contrar unora care spun că pocăiții sunt robi ai păcatului.
4. Vestește anul de îndurare. Un an de îndurare a Domnului este un an în care Dumnezeu Își arată mila în fiecare zi. Te întreb: de câte ori ai simțit în acest an îndurarea Domnului? A fost acesta un an de îndurare a Domnului pentru tine? Cum crezi că va fi anul viitor?
5. Vestește ziua de răzbunare a Domnului, când El se va răzbuna pe vrăjmașii Lui. Încă nu a sosit acea zi, dar cred că nu suntem departe! (Isaia 38: 8, 9; 63: 3, 4; 66: 14 – unii se vor bucura, alții vor tremura; Matei 5: 4).
6. Înlocuiește o viață de cenușă cu o cunună împărătească.
7. Dă un untdelemn de bucurie. Untdelemnul este simbolul Duhului Sfânt. Când un creștin este bolnav, este uns cu untdelemn în Numele Domnului. Așadar, profeția ne vorbește despre vindecarea trupească prin ungere cu untdelemn, dar și despre vindecare spirituală prin ungere și umplere cu Duhul Sfânt.
8. Ne îmbracă cu o haină de laudă. Când ne-am întors la Domnul, am primit o haină nouă. Am păstrat-o curată?
CONCLUZIE: Domnul Isus este Cel ce aduce vestea mântuirii, vindecă pe cei bolnavi trupește și sufletește (adică cei căzuți de pe Cale), ne dă izbăvire din păcat, împarte îndurare celor aflați în suferință fizică și spirituală, răzbună pe cei asupriți din pricina credinței lor, ne dă cununa vieții veșnice, ne unge și ne umple cu Duhul Sfânt și ne îmbracă cu haina mântuirii.
ÎNTREBARE: MERITĂM NOI, PRIN FAPTELE NOASTRE, TOATE ACESTEA?
RĂSPUNS: CU SIGURANȚĂ NU! LE PRIMIM PRIN HARUL DOMNULUI ISUS!
AMIN!