"Păziţi de puterea lui Dumnezeu" - 2
Autor: Andrew Murray
Album: Predare totală
Categorie: Meditatii

   Am spus deja că avem două adevăruri foarte simple: primul, aspectul divin: suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, celălalt, aspectul uman - suntem păziţi prin credinţă.

   Mai întâi să privim la aspectul divin - păziţi de puterea lui Dumnezeu. Gândiţi-vă în primul rând că această ocrotire este atotcuprinzătoare. Ce înseamnă a fi păzit? Tu eşti păzit. Cât din tine? Întreaga fiinţă. Păzeşte Dumnezeu doar o parte din tine? NU! Unii oameni îşi închipuie că această ocrotire este ceva vag, o ocrotire generală, şi că Dumnezeu îi păzeşte în aşa fel încât, când vor muri vor ajunge în cer. Dar ei  nu mai aplică acest cuvânt - păzit - oricărui aspect al fiinţei şi naturii lor. Şi totuşi aceasta este ce doreşte Dumnezeu. Am în posesia mea un ceas. Să presupunem că acest ceas este împrumutat de la un prieten, care mi-a zis: "Te las să-l iei cu tine când pleci din Europa, dar păstrează-l cu grijă şi adu-mi-l înapoi." Apoi să presupunem că am stricat ceasul şi i l-am adus prietenului în această stare; el mi-ar spune: "Dar ţi-am împrumutat acest ceas cu condiţia să mi-l păstrezi." "Dar nu ţi l-am păstrat? Iată ceasul." "Dar dorinţa mea nu a fost ca să-l păstrezi la modul general şi să-mi aduci înapoi doar carcasa ceasului sau rămăşiţele. Mă aşteptam să-mi păstrezi fiecare piesă din el." Tot aşa şi Dumnezeu nu vrea să ne păzească doar la modul general, ca măcar să fim mântuiţi ca prin foc şi să ajungem cumva totuşi în cer. Puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu se aplică fiecărei părţi a fiinţei noastre.

   Există oameni care cred că Dumnezeu îi va păzi în ceea ce priveşte lucrurile spirituale, dar nu şi în cele trecătoare. Acest din urmă aspect, spun ei, nu Îi aparţine sferei Sale. Acum , Dumnezeu te trimite să lucrezi în lume, dar nu-ţi va spune:"Trebuie să te las acum să-ţi câştigi proprii tăi bani şi să-ţi asiguri existenţa."  El ştie că tu nu poţi face aceasta singur. Însă Dumnezeu spune: "Copilul Meu, nu există muncă pe care să nu o faci, în care să nu te implici, bănuţ pe care să nu-l câştigi, iar Eu, Tatăl tău, să nu te port sub ocrotirea Mea."  Dumnezeu se îngrijeşte nu doar de aspectul spiritual, dar şi de cel trecător. Marea parte a vieţii multor oameni se derulează în mijlocul ispitelor afacerilor; însă Dumnezeu va avea grijă de tine şi acolo. Paza lui Dumnezeu este atotcuprinzătoare.


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/93668/paziti-de-puterea-lui-dumnezeu-2