Şi dacă....
Autor: Maria Luca
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Şi dacă mă vor bate valuri
Şi soarele va pârjoli,
La umbra aripilor Tale,
Prin Harul Tău voi birui!
Şi dacă lumea va-ncerca
Să mă atragă-n mreaja sa
Eu ştiu că Duhul Tău cel Sfânt
Va proteja fiinţa mea!
Şi dacă-n drumul către Tine
Sunt spini ce-adesea mă rănesc,
Tu pui balsam, laşi vindecare
Şi-n pacea Ta mă odihnesc!
Şi dacă uneori mi-e greu
Şi-n jurul meu o lume geme
Tu îmi şopteşti cu voce dulce:
"Sunt lângă tine! Nu te teme!
Eu te-am iubit cum niciodată
De nimeni nu vei fi iubit!
Am înfruntat Calvarul, moartea,
Ca tu să poţi fi mântuit!
Şi dacă vei rămâne-n Harul
Ce din Iubire ţi l-am dat,
Vei fi cu Mine-n veşnicie
Şi-n lume binecuvântat!"
Vulcan-04-06-2012
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/93807/si-daca