În Scriptură, cuvintele "credinţă" şi "speranţă" sunt, uneori, sinonime: "Şi credinţa este siguranţă cu privire la cele nădăjduite". Fără această speranţă de viitor, ne descurajăm şi devenim deprimaţi, iar bucuria noastră dispare. Speranţa este absolut esenţială pentru bucuria creştină: "Ne lăudăm şi în necazuri, căci ştim că necazul lucrează... nădejde".

   Dar cum păstrăm această speranţă? Psalmistul răspunde la această întrebare astfel: "El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii... pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu". Cu alte cuvinte, "mărturia" şi "legea" - Cuvântul lui Dumnezeu - reaprind speranţa copiilor noştri. Pavel spune acest lucru atât de clar: "Şi toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care le dau Scriptura, să avem nădejde." Întreaga Biblie are acest scop şi această putere: să creeze speranţă în inimile celor ce fac parte din poporul lui Dumnezeu. Iar atunci când speranţa abundă, inima este umplută cu bucurie.