În ultimul timp, îmi stăruie în minte un verset biblic. L-am citit de nenumărate ori, am meditat la acest verset pătrunzând în profunzimea lui. Am găsit mângâiere, restaurare, speranță. M-am gândi că mesajul cuprins în acest verset ar fi de folos celor ce trec prin greutăți în aceste zile grele.

Versetul se găsește în fascinanta carte a lui Isaia capitolul 30 – 15:

, , Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: , , În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră.” Dar n-ați voit!

Mi-a dat mult de gândit acest verset, apoi am fost uimit de vastele dimensiuni ce se desprind din el. Încât mi-am zis dacă astfel am fost eu îmbogățit spiritual prin har, de ce nu aș oferi și altora privilegiul? În prima parte este exprimată o realitate de necontestat, Dumnezeu vorbește contemporanilor lui Isaia, și nouă celor ce trăim în secolul XXI.

Apoi apare un cuvânt care șochează puțin, în liniște va fi mântuirea voastră. Am înțeles că este vorba despre o liniște a mântuirii. Prima dată m-am gândit la pacea interioară dar când am citit cuvântul următor care este odihnă, am înțeles că altceva transmite acest cuvânt așezat aici. ( deși nu se exclude și posibilitatea liniștii interioare) Am să lărgesc acest orizont spiritual folosind și alte versete biblice.

, , Domnul se va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți!” ( Exod 14-14)

Întrebarea pe care mi-am pus-o, este în ce context apare acest verset. Evident era o situație de criză. Sclavii evrei, proaspăt eliberați din Egipt prin intermediul puterii divine se confruntau cu o problemă. Aveau în spatele lor temutele care ale lui Faraon deci armata egiptenilor pe urmele lor. Iar în fața lor se întindea Marea Roșie. Unde se puteau îndrepta pentru izbăvire din punct de vedere omenesc nu mai aveau nici o șansă de a continua drumul lor spre libertate. Evreii încep să strige, să se neliniștească, să regrete chiar și faptul că sunt în libertate. Acuzând-l pe Moise, spunând că le era mai bine în Egipt, acolo cu spinările încovoiate sub biciul egiptenilor. Uitând că Moise era doar un om ca și ei cu o singură diferență. El are credință că într-o situație de criză Dumnezeu poate aduce izbăvirea. Evreii plini de necredință și neputință de pe malul Mării Roșii ne reprezintă pe noi. Cum suntem în situațiile de criză? (indiferent de natura crizei)

, , Domnul a zis lui Moise: , , Ce rost au strigătele acestea? Spune-le copiilor lui Israel să pornească înainte! Tu, ridica-ti toiagul, întinde-ți mâna spre mare, și despic-o, și copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat!” ( Exod 14-15,16)

Oare noi când suntem în fața Mării Roșii de ce tremurăm de frică? Unde ne este credința? Trebuie să înțelegem că Marea Roșie din fața noastră se va despica doar prin credință. Iar daca uneori simțim înlăuntrul nostru această teribilă luptă dintre firesc și duhovnicesc, credință și necredință. Avem speranță și în asemenea situații ne asemănăm cu acel om care într-o situație grea a strigat:

, , Cred Doamne ajută necredinței mele.”

Acel om a simțit că credea dar nu avea suficientă putere să își exercite credința. Iar pe de altă parte exista necredință în el. Ce îl sufoca numai putea respira așa că a strigat, a izbucnit, a dat drumul la tot ce avea pe inimă. Înțelepciunea infinită l-a acceptat așa cum era. Cum putea el să își exercite credința. De aceea dacă simțim că apele Mării Roșii ne îngheață, ne paralizează din punct de vedere spiritual, nu trebuie să disperam ci să privim în sus prin credință pentru că undeva în universul vast există o Persoană Divină ce ne iubește și se interesează de noi.

O altă situație în care descoperim ce înseamnă liniștea biblică o găsim consemnată în Evanghelii. Iisus dormea cu capul la cârma corăbiei și s-a pornit o furtună teribilă pe mare. Era un amestec între forțele naturii dezlănțuite și puterea demonilor. Întotdeauna când trecem prin anumite furtuni, loviți fiind de valurile vieții naturalul se amestecă cu puterea demonilor ce vin să tulbure. Câte vieți de oameni nu trec prin astfel de situații. Doar harul divin ne poate elibera în astfel de cazuri. Satana însă are un aliat puternic în noi înșine natura noastră degenerată de păcat. Însă să nu uităm doar harul produce restaurarea chipului divin în noi, chiar și în mijlocul necazurilor noastre.

Un timp ucenicii sau luptat cu furtuna. Erau pescari de meserie crescuseră pe mare, dar au înțeles că era ceva supranatural în acea furtună. După ce au epuizat toate mijloacele omenești luptând ca să își scape viața au apelat la ajutorul divin. Așa facem noi toți în situații de criză, căutăm soluții omenești, ce nu fac altceva decât să accentueze mai tare criza. Apoi când epuizam totul alergăm la Dumnezeu…

O fată dintr-o familie creștină a rămas însărcinată, avea doar șaisprezece ani. Tatăl ei era prezbiter ea nu s-a dus să-i spună nimic tatălui ei de problema pe care o avea. A încercat să facă avort cu persoane care nu erau specializate în domeniu și a murit. Tatăl stătea lângă corpul ei și plângea, spunând:

, , De ce nu mi-ai spus nimic, eu puteam să te ajut, poate că m-aș fi supărat, aș fi strigat, dar nu aș fi putut trece indiferent pe lângă problema ta, doar sunt tatăl tău. Nu aș fi putut să te las să faci ceea ce ai făcut.”

Uneori cam asta este atitudinea noastră când avem probleme. Nu venim la timp să-i cerem ajutorul lui Dumnezeu iar uneori poate fi fatal. Interesant că atunci când decidem să ne amintim de Dumnezeu și ne apropiem pentru ai cere ajutorul nu ne reproșează sau mai bine zis nu ne trimite cu mâinile goale. În bezna de afară, adică în furtunile noastre personale.

Martin Luther îi scria unui prieten de al său: , , Învață astăzi că ai nevoie de Hristos.”

Ucenicii au strigat: , , Învățătorule nu îți pasă că pierim?” De aici se naște marea dilemă a omenirii. Dacă Dumnezeu ne iubește, de ce ni se întâmplă aceste nenorociri? Sau de ce suferă oamenii nevinovați? De ce durerea este o parte a vieții noastre pe pământ? Cum se poate trăi o relație spirituală cu Iisus Hristos axată pe dragostea agape, când suferința îți inundă viața? De ce moartea este o parte a vieții aici pe pământ?

Sunt întrebări pe care de atâtea ori ni le punem. Singura sursă demnă de încredere și care ne răspunde este Biblia. Aceasta carte deschide în fața noastră o viziune a marii lupte dintre bine și rău, ne desfășoară marea controversă dintre Hristos și Satana. De fapt fiecare om este un segment al acestei lupte. Biblia ni-l prezintă pe Satana ca pe autorul suferinței.

La întrebarea de ce îngăduie Dumnezeu ca suferința să ne atingă viețile, în lumina providenței divine înțeleg că este pentru binele nostru veșnic.

 De asemenea vom descoperi prin intermediul Bibliei cum l-a afectat pe Dumnezeu căderea în păcat a omului, consecințele acestei căderi care sunt durerea și moartea. Apoi modul cum Dumnezeu a intrat în dimensiunea suferinței de pe planeta albastră. Și a pus în aplicare Planul de Mântuire. Ceea ce Cartea Cărților afirmă cu certitudine este că păcatul, durerea, moartea nu vor mai exista pe noul pământ.

Biblia ne prezintă viețile unor oameni ca Daniel, în viața căruia vedem izbăviri extraordinare. Însă ni se prezintă și vieți ca ale lui Ioan Botezătorul prin prisma căruia înțelegem însemnătatea cuvintelor:

, , Harul meu îți este de ajuns.”

, , Moise și-a întins mâna spre mare. Și Domnul a pus marea în mișcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, si apele s-au despărțit în două.

Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, și apele stăteau ca un zid la dreapta și la stânga lor.”

(Exod 14-21,22.)