Să ne oprim o clipă din goana noastră nebună către.....Către ce? Încă din primele clipe ale dimineţii începe alergarea prin această lume -parcă mai nebună decât noi - şi ne agităm, şi căutăm mereu ceva, mai mult...şi mai mult...Sorbim în grabă cafeaua să prindem puteri -oare? -apoi ne aliniem alături de majoritate la startul alergării şi pornim....fiecare dorind să ajungă primul -unde? - să câştige premiul -care? -.... Ne războim cu timpul care parcă nu ne mai ajunge...privim la ceas din ce în ce mai grăbiţi, şi aşa trece o zi ,şi încă o zi, şi viaţa noastră trece şi ea... Am adunat poate o brumă de bunăstare aici pe pământ dar, cu sufletul nostru ce se întâmplă? Ce comoară ne-am adunat sus în ceruri, s-o avem pentru veşnicie?
Să ne oprim o clipă să privim un răsărit de soare! E aşa de minunat! Dumnezeu l-a lăsat pentru desfătarea sufletelor noastre! Să întindem o mână către cel ce a căzut şi priveşte neputincios, fără posibilitatea de a se mai ridica. El este fratele nostru! Să nu privim nepăsători căci am putea fi noi în locul lui... Să ne facem timp pentru pruncii noştri! De când nu i-am mai întrebat despre problemele lor, nu am mai fost partenerii lor de joacă, nu le-am mai sărutat ochii plini de candoarea vârstei? A fost odată un timp când dăruiam o floare persoanei dragi şi-i spuneam cât de mult înseamnă ea în viaţa noastră! De când nu am mai făcut acest lucru? De când nu am mai spus o vorbă bună celor din jurul nostru -chiar dacă nu-i cunoaştem - căci o vorbă bună este un balsam, o mângâiere pentru orice suflet....dar se pare că am uitat acest lucru!
Dar mai presus de toate cât timp punem deoparte pentru Dumnezeul nostru? Când viaţa este o continuă alergare de dimineaţă până la asfinţit...unde şi cât timp stăm de vorbă cu Mântuitorul nostru? De câte ori Îi mulţumim pentru toate binecuvântările Lui? Doamne opreşte-ne Tu o clipă din această goană nebună, luminează acea clipă cu înţelepciunea Ta să vedem că toată alergarea noastră e goană după vânt....să înţelegem că tot ce contează este relaţia pe care o avem cu Tine, cu cei din jurul nostru...tot ce contează este dragostea! Să prindem acea clipă de iluminare şi s-o păstrăm cu sfinţenie în vieţile noastre! Amin!