Pesemne, aşa noi am fost învăţaţi –
Gonind după miere găsim pe drum fiere;
Suntem de amaruri hipnotizaţi,
Fugind, noi venim iar şi iar în durere.

Ne-nvaţă cei hâtri: „Nu judeca!
Atunci nici un rău n-o să dea peste tine...”
Credulu-şi sugrumă privirea sa
Să nu mai privească nicicând în lumine.

Degeaba... căci răul în jur e-n succes –
Omoară şi-auzul să nu mai audă,
Că nu-i nici cadavru puţind în deces,
Ci doar suferinţă mocnindă şi surdă.

Urâtul îl gâtuie ca un călău.
Sărmanul devine-o momâie doar slabă –
Fugise de rău ca să moară în rău
Şi viaţa-şi pierdu într-o cale neghioabă.

Căci nu a făcut nici un pas credincios
Să poată a fi pe un pisc a Credinţei,
E doar o ruşine de-om neputincios
Zvârlit disperării din neputinţă...

Iar cei ce-l prostiră îşi râd huhurezi
Că răul în rău nu mai face nimică,
Ci moartea-i adună grămezi pe grămezi
Şi sunt în durerea cuprinsă de frică.

Porni calea ca pârâtorul mărunt
Pârându-i pe fraţi la acel ce-i mai „mare”,
Acum singur „mare”, cu capul cărunt,
Cu teama descoperirii-n suflare.

Lingăi, ei cu groază în mâine gândesc
Că locul nu-i veşnic şi totul se schimbă,
Credinţa din gândul negustoresc
Din frică-n trufie,-n prostie îi strâmbă.

Îşi zic stâlpi de cer, dar sunt putrezi de tot –
Ei nici credincioşi ca să stea nu-s în stare
Şi tot îşi socot, îşi socot, îşi socot...
Faptele ce le-ar plăti pe salvare.

Jalnice feţe de mândri fruntaşi
Care gândeau că li-i lumea supusă,
Măşti doar rămân în nesigurii paşi
Cu conştiinţa murdară, distrusă.

Frica ruşinii cu colţi veninoşi
Le dă târcoale... târcoale... târcoale...
Şi se cutremură mici şi fricoşi
Că îşi vor pierde „onoarea” şi... ţoale...

Alţi se-opun răului neînvățați
Înveninaţi de lătrat şi tăcere,
Plâng în temniţa uitării băgaţi
Cu-atâta durere... durere... durere...

Gemând prin unghere urâţi, huiduiţi,
Prinşi între ziduri de nelibertate,
Mor ei, sărmanii, aşa chinuiţi
Neînţelegând unde-i vie-o dreptate...

Toţi noi suntem a durerilor robi.
Unde-am porni tot în ele ne strângem,
Chiar Dumnezeu a murit printre orbi
Şi a plătit în durere cu sânge.

Şi eu sunt durerilor tot un supus:
Iată, durerea priveşte spre mine...
Dar aş dori doar să-I spun lui Isus:
„Doamne, mă doare, dar nu mi-i ruşine!”