Ai înmuiat penelul...

Ai înmuiat penelu-n culoarea-nțelepciunii
Brăzdând nenumărate nuanțe, de tot felul
Pe planșa cea imensă, pură și naturală,
Pictând apus de soare pe cer de primăvară.

O, cât de minunat! O, câtă frumusețe!
E greu de explicat cum razele mărețe
Se-ndreaptă-n depărtare din roșul înfocat
Ca fructul copt de vară în aer atârnat.

Spre-o fuziune lată cu toate se îndreaptă
Încet, încet, culori mai pale,
Rămân, le mai admir puțin...
Încet, încet, se șterg, și… iată:
Unde e taina minunată
Ce am privit-o încântată?

În minte-mi vin cuvinte din Scriptură
Ce se-mplinesc frântură cu frântură
``Cerul și pământul vor trece
Cuvântul Meu va rămânea în veac ``
Și am lăsat apusul ca să plece
Și-n casa mea cu drag eu am intrat.