Cu votul în podul palmei
Autor: Vladimir Pustan
Album: fara album
Categorie: Diverse

M-am ținut cu greu departe de a scrie măcar un rând despre alegerile locale și nici nu aș fi scris dacă nu se ivea știrea din comuna Baciu județul Cluj. Acolo candidatul UDMR a pierdut fotoliul de primar la un vot distanță de fericitul primar de azi. Trec peste ideea importanței unui singur vot pentru a putea să ne delectăm mai mult de ceea ce perdantul a spus. Ar fi câștigat alegerile dacă o parte dintre bătrânii unguri ar fi știut cum să țină ștampila în mână. Am ținut-o invers și au votat cu mânerul ștampilei, trezindu-se acasă, că în podul palmei scria ”votat”. Nici că se putea o lucrare mai egoistă...

Nimeni nu s-a gândit ca înainte de alegeri să instruiască poporul cum se ține ștampila. Sau să facă ștampilă cu două capete ca omul să-și voteze și candiadatul și să se voteze și pe el. Aceste instrucțiuni trebuie să fie tipărite bilingv pentru că rromii știu cum să voteze. Ștampila o țin ca amintire...

Nu pot să nu fiu trist eu, adept al votului cenzitar când mă gândesc că soarta țării depinde de oameni de bine și sinceri de altfel dar care nu șitu să țină ștampila bine în mână. Iar când nu ne mai rugăm pentru țară singura soluție e o clasă politică educată cu un electorat pe măsură. Cât nu mai avem nici una nici alta rămâne soluția de a privi viața ca pe un continuu vot în palmă luând-o de unul singur prin deșertul aspru al anilor ce ne-au mai rămas de trăit. 

P.S.: După cum merg lucrurile de la alegeri încoace poate nu era rău să fi votat toți cu coada de la ștampilă.

 

 

 

 

                                                                                        Vladimir Pustan

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/94400/cu-votul-in-podul-palmei