O, Doamne... sunt aşa de bucuros
Autor: Bulzan Marian Gigel
Album: Poezii
Categorie: Diverse
O, Doamne...sunt aşa de bucuros
Că-n problemele ce-au fost
Numai Tu mi-ai stat ca scut!
Am fost trist şi încă sunt,
Că trăiesc pe-acest pământ
Dar se merită în tot!
Oamenii din jurul meu
Au nevoie de-un cuvant
De la Tine,Tată Sfânt!
Umorist am fost...şi sunt...
Am microbul ăsta-n sânge
Şi nu pot scăpa de el!
Toţi să plângă de necaz
Şi de soarta meritată,
Eu zambesc, n-am ce să fac...
Ştiu că marea-i înfuriată...
Dar nu pot să fac nimic...
Şi cu-n zambet, plâng un pic,
Şi cu altul însoţesc
Perii ce încărunţesc!
Dacă mă-ntristez fac riduri,
Şi mă-ngrijorez mereu...
Pentru ce o, scumpe Tată?
Oare nu eşti Dumnezeu?
Faţa mi-o păstrez senină
Însă inima mi-e plină
De un dor ce îmi vibrează,
Mintea mea ce îmi stă trează...
Şi nu pot să fac nimic...
Chiar nu pot să mă ridic?
Chiar nu pot?... nimic, nimic?...
Şi zambesc mereu în toate
Chiar dacă e nedreptate,
Mulţi bolnavi în adunare,
Pocăinţă-nşelătoare...
Şi visez mereu mergând,
Prin poteca din pământ
Că voi fi şi eu curând,
Doar o oală de ţărână...
Să mai zâmbesc?
Merită acest efort?
Când mereu mă simt în plus
Unii mă privesc de sus,
Oare unde eşti, Isus?
Să zâmbesc, că eşti cu mine....
Fie rău, fie de bine,
N-am fost singur niciodată
În a mea umilă soartă...
Două lucruri ştiu să fac
Din al inimii şirag:
O cântare, o-poezie
Poate-o să ne mai mângâie'...
În dezamăgirea mea
Şi cu starea care-o am
Vin să fac azi voia Ta!
Să zâmbesc? Chiar voi putea?
Stări ce ne cuprind ades
Şi ne fac de ne-nţeles,
Zâmbet dar şi întristare
Bucurie, disperare...
Merită ca să fii om
Să simţeşti
Ce-i acela somn...
Să mai ai câte-o durere,
Să mai plângi, stând în tăcere...
De un lucru sunt azi sigur:
Că acolo sus, pe ziduri
Mai veghează Cineva...
Şi atunci ne vom trezi
Să urmăm şi noi exemplul...
Vom fi tari, plin de putere,
Plini de har şi mângăiere
Pentru cei din jurul nostru...
Vom zâmbi...din nou,...frumos...
Visez la ceva ce-i viu
Ce e scris şi în Scriptură,
Ce nu găseşti în natură...
Am început să zâmbesc...
Oamenii se pocăiesc,
Daruri sunt în adunare,
Se găseşte vindecare
Multă, multă bucurie
Chiar vedenii, proorocie,
Scoatere a mii de draci,
Renunţare la păcat;
Minuni mari şi semne rare
Se întâmplă-n adunare...
Iar zâmbesc? O, de ce oare?
Nu-i aşa în adunare?
Cât mă simt acum de trist...
Cu o viaţă de fochist
Care n-are gaz, petrol,
Nimic nu iese pe horn!
Asta e realitatea...
Să zâmbesc? Şi încă cum...
Căci trezirea e pe drum,
Şi voi prinde nestemata
Ce deschide iarăşi poarta...
Doamne,...ce mult îmi doresc...
Doamne,...ştii ca Te iubesc...
De aceea azi, zâmbesc...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/94423/o-doamne-sunt-asa-de-bucuros