Și-a scuturat iarna mantaua

Și-a scuturat iarna mantaua
Și-au curs cristale peste noi;
Pe câmpu-ntreg și toată strada
Și-acum, pe case-s, creste moi.

E alb, frumos, strălucitor
În curte și pe ogor.
Să tot privești și să te miri...
Te liniștești, dar te și miri,

De ce-a creat Dumnezeu,
Ce-a căzut din cerul Său:
Mătăsuri fine și subțiri
Acoperind chiar și păduri
Cu-o straie rece, lucitoare
Topind-o raza de soare.

Din același cer se lasă
Peste noi și ceța deasă,
Unde calde, aurii,
Nouri negrii, vineții,

Neaua albă și pufoasă,
Ploaia-n picuri și apoasă,
Fulgere de foc tunând,
Grindina, furtuni cu vânt.

Toate-s de la Dumnezeu!
Ca să vedem tu, și eu,
Creația Lui măreață
Nouă ne-a pus-o în față.

Să-L slăvim, să-L lăudăm
Și să-L binecuvântăm.
De viață să-I mulțumim
Și veșnic cu El să fim.