Miez de nopate, lună plină

Miez de noapte, lună plină
Radiază de lumină.
O steluță lângă ea,
Luna parcă-i mama sa.
Fondu-i gri, albastru – șters
Ca o planșă de desen.
Eu privesc din casă-afară
Prin fereastra transparentă.
Stau culcat, mâna sub cap,
Un caiet verde pe piept,
Și cu creionul încerc
Să descriu ceea ce văd...

Un nor urât a căutat
S-acopere dar, s-a-nșelat,
Căci luna plină de lumină
A persistat...
Și-un vânticel, norul urât
A alungat...

Luna poate fi chiar Domnul
Ce ne luminează-n totul.
Steluța sunt eu sau tu
Stând în preajma Tatălui.
Norul e păcatul gros
Ce vrea să ne tragă-n jos...
Vânticelul e putere:
Domnul ce-I izbăvirea.
Lăsându-ne treji, curați,
Lucind, vii și transformați.