Nimic nu este la voia-ntâmplării
Autor: Lidia Gheorghe
Album: Izvoraș de versuri
Categorie: Incurajare
Nimic nu este la voia-ntâmplării

Nimic nu este la voia-ntâmplării,
Nimic, nimic din ce e-n viața ta!
Adu-ti aminte, ține legătura
Cu Cel ce-ți dă putere din a Sa!

Vrăjmașul vrea mereu să te trântească,
Să simți că nu ești bună de nimic
El vrea credința ta să îți slăbească
Să-ți joace-n voie străduința ta.

'Să știi: Nimic și nimenea în lume,
Cu Mine, nu te poate dărâma.
Toți te împing și se lipsesc de tine
Dar ai un mare preț în fața Mea!'

E Dumnezeu ce te călăuzește
Nu-ți fie teamă în umblarea ta
Fii credincios și El te răsplătește,
Și vei rămâne în iubirea Sa.

Nu-i nimeni și nimic atât de tare
Cu-o forță-atât de mare ca a Sa
El sfarmă totul, calcă în picioare
Viteazul, ce domnește pururea.

Te făurește vas curat și sfânt,
Te curățește de zgură și pământ,
Te spală-n sângele ce și-astăzi șiroiește,
Să fii cu El în cer, că te iubește.

Dărâmă zidurile despărțirii
Ce se ridică între tin` și El,
Dezleagă nodul, cel al dezrobirii
Și spală tot păcatul, totu-i nou.

Începe azi o viață curățată,
A ascultării-n slujba lui Hristos!
Tu nu crezi încă, dar vezi și biruința,
Pornește prin credință! Nu sta jos!

El ia pe cel neînsemnat de lângă-o turmă
Ce paște oi și capre pe un câmp
Și-l pune-n frunte, stea și călăuză,
Ca ea-n lumină pe alții îndreptând.

Nu te-ntreba: De ce trebuie să suferi?!
Vei înțelege tot la timpul lui
Tu trebuie să simți cu cel de lângă tine,
Tu trebuie să-nțelegi suspinul lui.

Inimă-ncercată, ridică-te iar!
Nu sta încurcată, nu e în zadar
A ta luptă toată, care ai purtat
Dumnezeu e martor cât ai mai oftat.

Declară-te liber! Prin jertfirea Sa
Și-ai să vezi, să simți, cum vei triumfa.
Vei cânta "Osana!" iarăși lui Hristos
Prin Duhul cel Sfânt ești victorios.

Ia viața de la capăt!
Și-ai să vezi că ai puteri.
Cu Prea Sfântul, Ajutorul,
Din ale Domnului averi.

Ia să vezi: Se vor schimba
Toate, înaintea ta!
Tu să stai în rugăciune,
Veghetor și nu cădea!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/94482/nimic-nu-este-la-voia-ntamplarii