Vorbirea de rău.

Nu poţi să mergi spre minunata Ţară,
Spre locul sus în Ceruri pregătit,
De nu laşi ,,eul” tău întâi să moară,
Pe ,,crucea înfrânării” răstignit!

Tot crezul tău e doar o ,,formă seacă”
O albie pe unde-a curs un râu,
De nu poţi spune gurii când să tacă,
Şi limba frate, n-o poţi ţine-n frâu.

Orice cuvânt stricat rostit vreodată,
Cu siguranţă nu va fi uitat!
Ci fi-va pentru marea Judecată,
În ,,Cartea condamnărilor” păstrat.

Vorbirile de rău sunt o otravă,
În mintea celor ce le îndrăgesc,
Şi mulţi neştiutori fără zăbavă,
Vorbind de rău, mai mult se otrăvesc.

Ei nu au pace-n inima flămândă,
După al "bucuriei cer senin”
În tot ce fac ei n-au nici o izbândă,
Şi alergarea lor e doar un chin.

Ei nu găsesc dorita alinare,
Şi muşcă ca un leu înfometat,
Căci răutatea lor e tot mai mare,
Şi cugetul tot mai împovărat.

Dar nu-i la fel cu cel care slujeşte,
Cu teamă sfântă doar Lui Dumnezeu,
Din drumul lui nicicând nu se opreşte,
La sfatul celor ce vorbesc de rău.

El este bun şi plin de-ngăduinţă,
Şi mijloceşte-n ruga sa smerit,
Pentru acel robit de neştiinţă,
Şi pentru omul de păcat orbit.

Aceasta e ,,RELIGIA CURATĂ"
Ce neschimbată-n veci va dăinui:
Să ai un cuget fără nici o pată,
Şi pe vrăjmaşii tăi să-i poţi iubi.


Amin. Ilie Belciu