Este foarte important pe cine avem în viaţa noastră, cu cine relaţionăm şi cu cine ne împărtăşim secretele şi părerile noastre. De ce spun aceasta? Pentru că de multe ori, cu ajutorul oamenilor ne apropiem sau ne îndepărtăm de Dumnezeu. Da, exact asta am vrut să spun. Un om poate să mă facă pe mine conştientă de bunătatea Lui, sau, de ce nu, un om poate să mă îndepărteze de El printr-o atitudine şi o relaţionare greşită. În rândurile de mai jos am să vă împărtăşesc o experienţă pe care nu am împărtăşit-o în mod public niciodată.
Într-o perioadă am ieşit în oraş cu un lider la tineret. Mă fascina modul lui de a gândi, devotamentul pe care îl arăta faţă de Dumnezeu şi de biserică, şi pocăinţa sinceră de care dădea dovadă. Pe mine lucrurile acestea m-au atras ca un magnet. Mi-am imaginat că rar mai exista astfel de oameni şi că este un exemplu pentru mine. Încetul cu încetul am comunicat tot mai mult şi am descoperit părţi ale temperamentului lui, ascunse. Eram geloasă pe relaţia lui personală cu Dumnezeu, sau pe ceea ce lăsa să se vadă că are. Practic ascultam cu sufletul la gură cuvintele şi învăţăturile pe care le spunea. Am ajuns să mă raportez la viaţă şi la oameni prin prisma lui. Prin prisma a ceea ce spunea. Asta până într-o zi. Până când am realizat şi am descoperit că ceea ce spunea el la tineret, nu prea regăseam în viaţa lui personală. Ceea ce ne sfătuia pe noi să facem, nu prea făcea el. Dincolo de faţada pe care o arăta fiecărui tânăr, am descoperit o altă faţă. Egoism, mândrie şi judecată faţă de toţi oamenii. Aproape de fiecare creştin îmi spunea câte ceva rău, critica multă lume, şi doar ceea ce spunea el era bine şi corect în faţa Lui. Am fost şocată. Mai mult decât şocată. Cum era posibil ca acest om, această persoană pe care eu am luat-o drept exemplu în relaţia mea personală cu Dumnezeu, să fie aşa? Dacă e aşa, atunci… ce rost mai aveau toate lucrurile? Dacă doar aparenţa contează şi atitudinea aceea de smerenie prefăcută, atunci unde este adevărata relaţie cu El, unde se ascunde adevărata pocăinţă? Multe săptămâni după, nu am mai mers la acea biserică pentru că eram prea confuză, prea derutată. Mai mult, de câte ori îl auzeam vorbind la microfon, în faţă, despre câte un lucru pe care ştiam că nu îl practică, deveneam consternată şi parcă nu mai puteam asculta.
A trecut ceva vreme până când am realizat că oamenii mereu ne vor dezamăgi şi că noi nu trebuie să lăsăm ca acest lucru să afecteze relaţia personală cu Dumnezeu. Haideţi să fim reali, să învăţăm ca ceea ce spunem, să şi facem. Să nu arătăm oamenilor lui Dumnezeu o faţă, iar celorlalţi altă faţă. Poate că şi voi aţi întâlnit un lider de tineret care nu trăieşte aşa cum spune, sau cum ne îndeamnă pe noi să trăim. Poate că şi voi aţi întâlnit oameni care se cred sfinţi, iar pe ceilalţi din jurul lor, nişte păcătoşi. Sunt astfel de oameni. Dar ştiţi ce fel de persoane încep să fie tot mai puţine? Persoanele cu adevărat devotate Lui, persoanele care pun pe primul loc relaţia lor cu Dumnezeu. Persoanele care îndrăznesc să spună: “Da, am păcătuit, dar mi-am cerut iertare. El are putere să mă restaureze“. Dacă tu nu eşti adevărat faţă de tine, cum ai putea fi adevărat faţă de ceilalţi?
Ai grijă pe cine laşi să influenţeze relaţia ta cu El… ai grijă pentru că în trecut nu ne putem întoarce, iar ce avem noi mai scump nu putem pierde: pe Isus!"