Coboară Soare!
Autor: Emanuel Adrian Vlaicu
Album: Salvat prin har
Categorie: Slujire
Coboară azi din infinit,
Tu, soare blând, feeric!
Pierdut mă simt, nenorocit,
De umbre negre urmărit,
Alerg în întuneric...
Coboară azi pe-acest Pământ
Ce fierbe-n răutate!
Mă simt uscat de-al vrăjbii vânt
Şi nu mai ştiu ce-i rău, ce-i sfânt
Căci toate-mi par deşarte!
Privesc, ascult şi mă-nfior
Când vad atâta ură!
Încerc, cumva, să mă strecor,
Să pun la tot ce-i rău, zavor,
Mă lupt cu-a mea făptură!
Coboară Soare, Te implor!
Şi spulberă toţi norii!
Trimite-o rază, un izvor!
Opreşte răul din popor!
Coboară Tu din glorii!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/94742/coboara-soare