Pilda ispravnicului necredincios.

Luca 16:1-13.

Nu ştiu să vă spun ce bucătari avea împăratul David şi nu ştiu cât de buni cofetari avea în împărăţia sa, dar el spune: am găsit o sursă de dulciuri şi prăjituri inepuizabilă.

Prăjituri pe care le recomandă David pentru toţi supuşii, de orice clasă socială, de orice stare de sănătate şi de orice buget familial.

Dulciuri şi prăjituri pentru toate gusturile, care ne sunt recomandate şi nouă astăzi prin Duhul Sfânt, chiar şi pentru diabetici.

David ne îmbie şi ne spune: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul.” „Cât de dulce este să fie fraţii împreună.”

Şi apoi, spune tot el: „Ce dulci sunt cuvintele Domnului pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea.” Ps. 119:103. De ce sunt atât de gustoase?Pentru că dulciurile acestea sunt preparate de către Însuşi Dumnezeu din cer.

Mă bucur că atunci când stau la masă cu Domnul, adică atunci când citesc Scriptura, Pâinea aceasta a cerului, găsesc foarte multe dulciuri, sau prăjituri pe care le savurez cu mare plăcere, ca şi David odinioară.

Vreau să împărtăşesc şi cu dumneavoastră doar câteva dintre ele, înainte de a intra în profunzimea pildei, pentru că acestea sunt dulciurile care dau viaţa, acestea sunt prăjiturile care dau sănătate trupului meu şi trupului tău. Dar ele trebuie mâncate, ele trebuie savurate.

În Psalmul 8:4 se spune: „Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.” Nu sunt dulci cuvintele acestea?.....

Mi-am adus aminte că în vremea în care eram în armată, făceam de gardă noaptea în timp ce camarazii mei dormeau, iar când alţii făceau de gardă, dormeam eu...

Dar se întâmpla uneori că fiind în gardă să aţipim şi atunci întreaga companie era în pericol, pentru că putea fi atacată de vrăşmaşi. Sau se putea întâmpla orice.

Unora li s-au furat armele de lângă ei.

David spune: Eu am găsit un loc unde să-mi pun capul şi să am un somn dulce şi liniştit. Am găsit un loc unde nu mă va tulbura nimeni. Am găsit locul unde veghează Însuşi Dumnezeu, acolo unde stă de gardă Domnul Isus împreună cu îngerii Săi.

Pentru că El nici nu doarme, nici nu dormitează, de aceea eu mă odihnesc în pace, zice David.

Este valabil şi pentru mine şi este valabil şi pentru tine.

Nici măcar nu clipeşte Domnul, ci stă cu ochii ţintă la patul meu şi la patul tău de odihnă şi veghează să avem un somn liniştit şi dulce.

Ce dulce şi plăcut este să fii în tabăra Domnului.

O sută optzeci de mii de sirieni vrăşmaşi au fost nimiciţi într-o singură noapte de către Îngerul Domnului pentru că aceştia împresurau tabăra peste care veghea Dumnezeu. Acolo unde Domnul veghează, acolo nu este nici un pericol.

Suflete drag Domnului intră degrabă în tabăra peste care stă de gardă şi veghează Dumnezeu din cer. Adică în împ.Sa spălat în Sânge Sfânt.

Spune Cuvântul Sfânt, oferindu-ne o altă prăjitură: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atot Puternic, zice despre Domnul: El este scăparea mea, cetăţuia mea, Dumnezeul meu, scutul meu. Nimeni şi nimic nu mă poate atinge când peste mine şi casa mea veghează Dumnezeu din cer.

Ce dulci sunt cuvintele acestea pentru cerul gurii mele, ele pătrund în inimă şi inundă tot trupul pentru că vin direct din Dumnezeu.

Domnul să ne ajute să mâncăm cât mai multe dulciuri cereşti pentru că ele înviorează inima, ele îţi luminează ochii şi prin ele primeşti mângâiere şi alinare pentru suflet.

Spune Cuvântul Sfânt că Ionatan, după ce împreună cu purtătorul lui de arme a avut o mare biruinţă asupra armatei filistenilor, a ajuns într-o pădure unde era miere pe faţa pământului. Ionatan a întins vârful toiagului şi a gustat mierea. Pe dată ochii i s-au luminat. 1 Sam. 14.

Domnul să ne ajute să mâncăm la masa Domnului în fiecare zi, ca să ni se lumineze mintea şi ochii pentru că masa Sa este încărcată cu bunătăţi pentru toate gusturile şi cu dulciuri pentru toate vârstele.

M-am uitat în urmă şi am văzut că în perioada aceasta în care am cercetat pildele Domnului Isus, eu am vorbit din pilda comorii ascunse şi a mărgăritarului de mare preţ, apoi, am vorbit despre pilda bogatului fără minte, pilda cu oaia pierdută, pilda viticultorilor.

Am cercetat să văd ce nu am spus în toate predicile cu privire la pildele acestea şi am descoperit că am omis să spun un lucru foarte important.

Anume faptul că pildele Domnului Isus se deosebesc total, ba chiar am putea spune că nu suportă comparaţie cu fabulele. Pildele Domnului Isus nu sunt nişte povestiri frumoase pentru a atrage norodul.

El, Domnul nu doreşte să atragă pe nimeni la El, cu basme şi poveşti. El atrage la Sine pe oameni cu iubire jertfitoare. El atrage pe oameni cu Sângele jertfei Sale.

Pildele nu sunt fabule. Să nu le confunde cineva.

Pentru că fabulele sunt făcute cu scop moral, etic pe când pildele Domnului Isus sunt spuse cu scopul de a fi împlinite. Ele sunt spuse cu scop practic.

De aceea zice Domnul Isus adresându-se unui învăţător al Legii în pilda samariteanului milostiv: Dacă ai înţeles ce înseamnă: milă voiesc şi iubire pentru aproapele, atunci „Du-te şi fă şi tu la fel.”

În Ioan 13:17, Domnul Isus le spune ucenicilor după ce le dă o pildă spălându-le picioarele: „Aţi înţeles voi ce v-am făcut? Ferice va fi de voi dacă faceţi la fel.”

Iar în pilda ispravnicului necredincios, Domnul Isus spune: „Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice.”

Faceţi şi voi la fel, zice Domnul. Şi vom vedea ce trebuie să alegem din ceea ce a făcut ispravnicul din pildă, astfel ca să împlinim şi noi voia Marelui nostru Stăpân.

În Deuteronom 30:15, spune Domnul Dumnezeu: „Iată, omule, îţi pun astăzi înainte binele şi viaţa pe de o parte şi răul şi moartea pe de altă parte.”

Alege ce vrei!

Dar Eu te sfătuiesc să alegi binele ca să trăieşti.

La fel, Domnul ne pune astăzi o pildă înainte şi ne invită să alegem ceea ce este bun pentru ca să facem voia Domnului iar atunci când ne vom sfârşi alergarea pe pământ să fim primiţi în corturile veşnice de către veşnicul Stăpân şi Dumnezeu.

Credinciosul este administratorul, sau isprvnicul lui Dumnezeu, pentru că lui i s-au încredinţat făgăduinţele, legămintele, slujba dumnezeească, lauda şi închinarea, lui i s-a încredinţat viaţa veşnică...

De multe ori, însă credinciosul risipeşte aceste resurse; de multe ori credinciosul risipeşte aceste bunuri încredinţate de către marele Stăpân.

Tocmai de aceea Domnul Isus spune pilda ispravnicului necredincios, ucenicilor de data aceasta şi nu lumii, nu fariseilor şi nu cărturarilor pentru că Stăpânul, adică Tatăl ceresc vrea ca ei şi noi să ne folosim mintea, energia, relaţiile, prieteniile şi talanţii căpătaţi de la El pentru slava lui Dumnezeu şi nu pentru interese personale sau pentru trăirea în păcat.

Cineva spunea că dintre toate pildele pe care Domnul Isus le-a spus pe când era pe pământ, pilda aceasta a ispravnicului necredincios este cel mai greu de înţeles, sau este cel mai greu de interpretat din cauză că în conţinutul ei este aparent, lăudată o purtare necinstită a unui administrator necredincios.

Însă o cercetare mai amănunţită a pildei ne va ajuta să înlăturăm această greutate şi să ajungem la adevărul pe care Domnul Isus vrea să ni-l descopere şi nouă astăzi.

Dacă vă mai aduceţi aminte, atunci când am vorbit despre pilda cu oaia pierdută, spuneam că Domnul Isus o adresează fariseilor şi cărturarilor care adunaţi fiind în jurul Mântuitorului, cârteau împotriva Sa, pentru că primea păcătoşii şi stătea la masă cu ei.

Şi ei nu puteau să sufere lucrul acesta.

De data aceasta Mântuitorul se întoarce şi se adresează strict ucenicilor şi prin cuvintele acestei pilde, Domnul Isus îi cheamă la credincioşie şi devotament, adică la un ataşament sincer faţă de Stăpânul.

Prin cuvintele acestei pilde, Domnul Isus, Învăţătorul îi cheamă pe toţi credincioşii să urmeze exemplul Aceluia care a coborât din cer şi care golindu-se pe Sine Însuşi S-a făcut sărac pentru ca prin sărăcia Lui să îmbogăţească pe mulţi, să ne îmbogăţească pe toţi.

În pilda aceasta Domnul vrea să înveţe pe ispravnicii lui Dumnezeu, adică pe noi toţi, cum trebuie să ne purtăm şi cum trebuie să administrăm averea cerească încredinţată în lucrare. Pentru că Dumnezeu din cer ne-a încredinţat averea Sa pentru ca să lucrăm pentru El şi pentru Împărăţia Sa, să lucrăm pentru Slava Sa.

Mântuitorul începe pilda aceasta astfel: „Un om bogat avea un ispravnic, care a fost pârât la el că-i risipeşte averea. Bogatul l-a chemat şi i-a zis: Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ţi socoteală de isprăvnicia ta, pentru că nu mai poţi fi ispravnic.”

Se spune că în orient nu se cunoaşte ţinerea unor registre de casă. Nu erau contabilizate lucrurile aşa cum sunt astăzi. Toate lucrurile se făceau pe încredere. Aşa cum ar trebui să fie şi astăzi în Casa lui Dumnezeu.

Acest ispravnic era omul de încredere al unui oarecare om bogat.

Şi cineva, poate din pizmă, poate din răutate, aşa cum se întâmplă şi astăzi, sau poate cu dreptate, l-a pârât pe acest ispravnic de faptul că risipeşte averea stăpânului.

Verbul „a pârât” derivă din substantivul grecesc „diabolos”, adică cel ce pârăşte este de la diavolul, pentru că diavolul este pârâşul credincioşilor. Apocalipsa 12:10.

El, diavolul este pârâşul nostru de la început şi el este tatăl pârâcioşilor.

Aş vrea să mă audă şi cei de la balcon şi cei de jos, dar şi copiii de la şcoala duminicală, prin învăţătorii lor.

Cine pârăşte şi cine bârfeşte este de la diavolul.

Iuda să nu-şi găsească loc printre copiii Domnului!

Fie că era acuzat pe drept sau fie că era acuzat pe nedrept, stăpânul şi-a pierdut încrederea în administrator, tocmai de aceea îi spune: Încheie socotelile pentru că nu mai poţi fi în slujba mea.

Când un patron îi spune unui angajat: de mâine nu mai am nevoie de tine! Ce face angajatul? Mai întâi se întristează. Cui îi pare bine să fie dat afară? Apoi intră în panică.

Ce voi face? Unde mă voi duce? Am o familie de hrănit. Am facturi de achitat.

Ispravnicul din pildă este în aceeaşi situaţie.

Să sap nu pot, cursuri de recalificare nu prea sunt, să cerşesc mi-e ruşine, nu pot spera să mă angajeze altcineva când pe cartea de muncă îmi este pus articolul I din Codul Muncii.

Dar acestui ispravnic îi vine o idee, Spune Domnul!

Ştiu ce am să fac!

Am să sacrific prezentul, asigurându-mi astfel viitorul.

Ştiu că stăpânul meu are câţiva datornici. Am să le şterg din datorii pentru ca după ce voi fi dat afară să am la cine să apelez.

După datoria pe care o aveau, o datorie foarte mare nu erau chiar oameni de rând. Unul avea o datorie de o sută de măsuri de untdelemn, iar celălalt o sută de măsuri de grâu. Dacă o măsură avea patruzeci de litri, la o înmulţire simplă găsim patru mii dr litri de untdelemn.

Cu siguranţă, datornicii aceştia, aveau fiecare dintre ei fermele lor, sau afacerile lor. Aveau Kibuţurile lor.

De aceea spera ispravnicul să fie primit în casele lor, adică să fie angajat în slujba vreunuia dintre ei.

Un lucru important găsim în pildă şi anume faptul că ispravnicul acesta a lucrat cu mare şiretenie dar şi cu înţelepciune, şi aici putem spune că a lucrat cu înţelepciune omenească, drăcească.

Foarte darnic s-a arătat cu bunurile altuia.

Şi totuşi în versetul 8, se spune că: „Stăpânul lui a lăudat pe ispravnucul nedrept, pentru că a lucrat înţelepţeşte.”

Să nu se înţeleagă cumva faptul că Domnul laudă, sau că Domnul găseşte purtarea ispravnicului din pildă, bună. Nici măcar nu putem gândi astfel.

Nu Domnul găseşte purtarea ispravnicului bună, ci stăpânul, bogatul în slujba căruia era acest administrator!

Şi dacă citim cu atenţie textul vom observa că nu necinstea cu care a lucrat, nu paguba pe care i-a adus-o ci prudenţa, precauţia administratorului a fost lăudată de către stăpân. Nu paguba. Cine se poate bucura de pagubă?

Pentru că acest ispravnic şi-a făcut astfel prieteni pentru viitorul în care urma să fie dat afară, pentru vremea în care rămânea fără slujbă.

Aceasta este defapt învăţătura pildei. Anume, să sacrifici prezentul pentru a-ţi asigura viitorul.lllllllll

Să laşi toate lucrurile lumii acesteia, tot ce este firesc, tot ce este lumesc, pentru cele pregătite de Domnul în cer.

Domnul Isus nu vrea să laude frauda, nu vrea să laude înşelăciunea administratorului, ci mai degrabă laudă spiritul lui de prevedere, spirit pe care mulţi oameni şi mulţi dintre cei ce zic: Doamne, Doamne, nu-l au.

Cei mai mulţi sunt preocupaţi de viaţa aceasta şi nu se preocupă de viaţa de dincolo de mormânt.

Cei mai mulţi credincioşi sunt preocupaţi de viaţa aceasta, ignorând total viaţa de dincolo de moarte.

Cei mai mulţi sunt preocupaţi de ziua de astăzi şi nu-i interesează ce va fi mâine.

„Să mâncăm şi să bem căci mâine vom muri.”

Apostolul Pavel socotea toate bogăţiile acestei lumi, socotea tot ce are preţ înaintea oamenilor, chiar şi lucrurile religioase, le socotea pe toate ca pe un gunoi.

Şi spune în 1 Corinteni 15:19: „Dacă ne-am pus nădejdea în Dumnezeu numai pentru viaţa aceasta, adică, dacă ne-am pus nădejdea în Dumnezeu numai pentru ca să ne meargă bine aici pe pământ, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii.”

Dacă toate lucrurile acestei lumi sunt gunoaie, atunci, este greu, oare să lepezi ceea ce este gunoi?

Nu! Nu este un mare sacrificiu să lepezi chiar şi Eu-l tău pentru ca în viitorul apropiat să fii primit în corturile veşnice, ale lui Dumnezeu.

Pentru că El este singurul care te poate primi în corturile veşnice, împreună cu îngerii Săi.

Toate lucrurile pământeşti: viaţa, sănătatea, casa, familia, chiar şi credinţa, ne sunt date în administrare de către Marele Stăpân ceresc. Nimic nu este al nostru aici pe pământ. Toate sunt din El, prin El şi pentru El. A Lui să fie Gloria în veci de veci Amin. Iar noi ca nişte ispravnici trebuie să le chivernisim, trebuie să le administrăm cu credincioşie, cu devotament.

Adevărata noastră moştenire, adevăratele noastre bogăţii nu sunt pe pământ, ci sunt în cer. Acolo sunt averile noastre pe care le-am transferat de pe pământ.

Şi dacă aici pe pământ nu poţi administra ceea ce nu este al tău, dacă aici nu poţi administra ceea ce ţi s-a dat spre îngrijire, cum crezi că îţi va încredinţa Stăpânul ceea ce este al tău în cer?

De aceea spune Domnul în versetul 9 „Eu vă zic: faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor încredinţate spre administrare, pentru ca atunci când veţi trece dincolo de pragul vieţii acesteia să fiţi primiţi în cer.”

Împrieteneşte-te cu Dumnezeu, spune Scriptura pentru că El este singurul care te poate primi în corturile veşnice. Şi să ştii că pe Dumnezeu nu-L poţi mitui. Şi înaintea Lui nu poţi folosi dictonul: Scopul scuză mijloacele.

Dă-I Fiului averile pe care le administrezi:

Dă-I viaţa ta, dar nu cincizeci şi nici optzeci la sută dă-I toată viaţa ta.

Dă-I toată lauda şi toată închinarea şi nu împărţi ceea ce este al Stăpânului, cu nici un om.

Nu spune omului oricât de mult ţi-ar plăcea: tu eşti cel mai bun, tu eşti cel mai frumos pentru că Unul singur este bun şi Acela este Dumnezeu Tatăl şi Unul singur este cel mai frumos şi Acela este Isus Mirele nostru.

Domnul Isus ne spune în pilda aceasta să chivernisim în aşa fel ceea ce ni s-a încredinţat, încât să facem cinste Stăpânului şi să-I aducem bucurie pentru ca să ni-L facem prieten şi într-o zi să ne deschidă uşa cerului unde sunt Corturile veşnice. Şi să nu-L păgubim niciodată. Amin.