Vremuri grele, ceață, criză...
Bântuie prin lume-o briză
De lucrări preapăcătoase
Ce pătrund până la oase
Și fac traume nemiloase...

Unii n-au unde depune
Bogății ce-au strâns în lume
Iar sărmanii fără „nume”,
Mulți cum nu se poate spune,
Chinuiți... Se sting de foame!

Este-așa cum ni s-a spus
Că va fi al lumii apus.
Păcatul în toate-a pătruns
Și-a ajuns atât de sus
Că la loc de cinste-i pus!

Este-atâta nedreptate
Și inimi seci și înghețate...
Vin dezastre neașteptate,
Ciume, foamete și toate
Care-mprăștie zilnic moarte...

O, cât strigăt de durere,
Cât necaz, nemîngâiere...
Ce tumult de rea voință,
Cât plânset și suferință
Și lipsă-acută de credință...

Cei ce mai au „ochi”, să vadă!
Cei ce au „urechi”, să audă!
Domnu-I gata să revină
Pentru-aceia ce-n inimă
Au o rază de Lumină
Din Lumina Lui Divină!

Cei nedrepți, și mai departe,
Nedrepți fie pân’ la moarte.
Cei ce vor să se-ntineze,
Iadu-o să-i mai lumineze...
Dar voi, cei neprihăniți
Tot în sfințenie să trăiți!

Cine-i sfânt, să se sfințească;
Din Cuvânt să se hrănească
Și pe Domnul să-L cinstească
Că-n veci o să Împărățească
Cu El, în slava Sa cerească!

Zaragoza 12/07/2012
de Ioan Hapca (Ionică)