Îndrăzniti!
Autor: Ioan Vasiu
Album: zbor spre lumina 2
Categorie: Zidire spirituala
Motto: ""Isus le-a vorbit din nou, și a zis: Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine,
nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții."" Amin! Ioan 8:12.

O corabie-n largul mării avea vântul împotrivă
Și învăluita-n valuri, marea o ținea captivă.
Îngrijorați sunt ucenicii care așteaptă pe punte
Ca să vină Invățătorul ce se roagă sus pe munte.

Și pe la straja a patra, Isus vine dinspre mal,
Vine călcând peste ape, nu-L atinge nici un val;
Ucenicii se-nspăimântă -încă nu se vede bine -
Se frământă și se întreabă: "Oare ce nălucă vine?"

"Eu sunt!" le-a strigat Isus, liniștindu-i îndeajuns,
"Indrăzniți și nu vă temeți!" însă Petru a răspuns:
"Dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe ape!"
"Vino!" l-a chemat Isus, ce era tot mai aproape.

Iată, deci, că ucenicii se aflau singuri pe mare,
În beznă și în furtună, și în mare strâmtorare.
Spaima le intrase-n suflet, moarte e în jurul lor,
Dar Isus Hristos veghează și le vine-n ajutor.

Azi e aceeași situație, neschimbată, și anume:
Biserica lui Hristos se găsește-n astă lume
Pe o mare-nvolburată de furtuna celui rău,
Iar noaptea păcatului este un abis, un hău.

Domnul Isus Hristos s-a-nalțat la Tatăl Sfânt
Unde știm că mijlocește,pentru noi,de pe pământ,
Pentru cei care-L urmează,pentru cei ce au credință,
Cei care urăsc păcatul și trăiesc în pocăință.

Și prin Duhul Său cel Sfânt, Isus Domnul ne-nsoțește,
Umblă pe ape-nfuriate, valuri mari El domolește,
Ceartă vânturi care bat, potolește-orice furtună
Ce ne-amenință corabia și ar vrea sa ne supună.

Cel rău a lasat o beznă peste toată lumea asta,
Și peste cei credincioși a dezlănțuit năpasta...
Dar Domnul Isus Hristos, plin de dragoste ne cheamă
Și ne spune tuturor: "Indrăzniți și n-aveți teamă"!

Și Petru a îndrăznit...
Coborând de pe corabie într-o mare furibundă
Doar o clipaăs-a-ndoit, și-a simțit că se scufundă;
"Doamne scapă-mă!"Petru-ngrozit a strigat,
Iar Isus a întins mâna, l-a prins și l-a întrebat:

"Puțin credinciosule! Pentru ce te-ai îndoit?"
Când au urcat pe corabie vântu-ndată s-a oprit;
Înaintea lui Isus toți se închinau mereu
Zicând: "Cu adevărat, ești Fiul lui Dumnezeu!"

Iar Fiul lui Dumnezeu îndeamnă pe orișicine:
"Aveți credință-n Dumnezeu și aveți credință-n Mine!"
Doamne, Te rugăm fierbinte ca să ne mărești credința,
Pentru cei cu teamă sfântă-mplinește făgăduința!

De atâtea ori se-ntâmplă să întâlnim deopotrivă
Valuri gata să ne înece, vânturi ce bat impotrivă,
Bezna neagră si adâncă cu fantasme și năluci
Spaima ce pătrunde-n suflet, nu știi încotro s-apuci.

Isus zice: "Eu sunt Calea! Îndrăzniți, veniți la Mine!"
"Doamne,dar m-am rătăcit! Care-i drumul către Tine?"
Iar Isus, ca și lui Petru, îți intinde mâna-ndată
Și te scoate din furtună,calea către cer ți-arată.

Mulțumescu-Ți Ție Doamne, că ne-nveți drumul credinței
Și ne scoți, plin de-ndurare, din furtuna neputinței
Ce ne-amenință corabia, risipind bezna și ceața
Doamne ești Lumina lumii, Calea, Adevarul, Viața!
Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/95296/indrazniti