Sub planul măreţiei Tale!
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Pe aripile Credinţei
Categorie: Zidire spirituala
Sub planul măreţiei Tale!
Sub planul măreţiei Tale -
Mă mişc Doamne şi-am fiinţa,
Şi-n sufletu-mi arde dorinţa
De-a Te slăvi pe-a vieţii cale
Prin imnuri sfinte şi-Osanale,
Din partea mea recunoştinţa!
Supus voinţei Tale sfinte -
Mă las purtat în luntrea vieţii
Chiar de e negru valul ceţii,
Cărarea mea e tot 'nainte
Mânat de dragostea fiebinte,
Spre zorii dulci ai dimineţii!
Sub planul măreţiei Tale -
La vremea cea mai potrivită
Când inima mi-a fost rănită,
Când multe planuri ale sale
Se pierdeau mergând la vale
Ţi-am dat-o spre-a fi întărită!
Aşa cum sunt, Tu m-ai primit
Plin de păcate fiind murdar,
Şi-n Jertfa cea de la Calvar
Tu m-ai spălat, m-ai curăţit
Prin sângele-I, m-ai mântuit
Şi mi-ai dat un timp de har!
Sub planul măreţiei Tale -
Am stat cu sufletu-n durere
Ca să-mi arăţi a Ta putere,
Să intervii pe-a vieţii cale,
Să mă ridici din griji şi jale,
Să am clipe de mângâiere!
Slăvit să fii, o, Doamne bun
Pentru c-a mea nimicnicie
Privită a fost cu simpatie,
Nu m-ai lăsat ca fiind nebun,
Ca unul ce nu pot s-adun
În suflet, clipele de bucurie!
Flavius Laurian Duverna
15 iulie 2012
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/95352/sub-planul-maretiei-tale