Un suspin cu plecăciune,
Către Sfântul Preaînalt
Se ridică către ceruri,
Din tristul, înţelept chimval.
El pe note triste cântă,
Despre un popor viteaz
Ce altă dată era-n glorii,
Rugativ şi-n cântec treaz.
Un popor făgăduit-a
Căci va fi mereu cu El,
Fără vorbe, fără murmur,
Orişicât ar fi de greu . . .
Un popor ce-adună-n taină
Cântec sfânt şi rugăciune,
Un popor plin de virtute,
Întărit în fapte bune.
Un popor bogat în bine;
Pentru-acest popor iubit,
Sufletu-n chimval, trist plânge,
Printr-un cintec chinuit.
Căci au fost . . . viteji odată,
Au iubit şi au iertat.
Au lucrat cu vrednicie,
Adunând aur curat;
Un popor ce pentru Domnul
A promis căci va trăi;
Care a visat s-ajungă
Cu Isus în veşnicii.
Lacrimi triste are chimvalul,
Căci poporu-i risipit . . .
Nu mai arde focu-n vatră,
Pe Domnul L-au părăsit.
Nu mai saltă-n bucurie,
Ca în ziua de Rusalii
Nu mai strigă "Glorii, Slavă,
Cinste Sfântă, Osanalii";
Bucuria nu-şi arată . . .
Plânset trist din vechi chimval
Cântă, poate, poate se întoarce
Poporul de altă dată.