Fragment din Predica lui Alin Loloș (fostul iluzionist Alin Blaine)
Autor: Alin Lolos
Album: fara album
Categorie: Mărturii

Mama se dă ortodoxă înrăită și spune așa:
- Aline, eu încă continui să mă închin la icoane.

Romani1:23 "...au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană,care seamană cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare si târâtoare."

Și zic:

- Mamă, am o întrebare pentru tine, te rog eu frumos. Această icoană are ochi?"
- Da.
- Vede?
- Nu.
- Are urechi?
- Da.
- Aude?
- Nu.
- Cine a făcut-o ?
- Păi...ăăă !!!?
- Nu, nu! Spune cine a făcut-o? Te rog, (umblam prin casă după ea) cine a făcut-o? Te rog eu frumos,  răspunde-mi! (ca s-o fac să înțeleagă).
- Un om.

În Isaia 44 spune foarte clar:
Un om s-a dus în pădure, a tăiat un pom, din pomul acela și-a făcut cherestea, și-a făcut scânduri, și-a făcut un grătar, și-a făcut un pat, și din acel lemn a făcut și o icoană, un frumos chip de om desenat, îl dă cu lac, îl pune într-o ramă, și-l pune pe perete, și zice: "Mântuiește-mă pe mine, căci tu ești Dumnezeul meu!"
Ne-am închinat toți la icoane, și am pupat icoane de "ne-au sărit capacele."
Nu un om, nu un lucru făcut de mână omenească este Dumnezeu... e foarte clar.

Să vă citesc un verset, chiar două, care spun următorul lucru: (unii dintre voi știți ceea ce vreau să citesc, unii dintre voi, nu) "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire. Dacă zicem că nu am păcătuit Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi. Copilașilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi." (1Ioan 1.9 - 2.2)

Din nou vedem clar că singura soluție între mine și Dumnezeu este doar Isus Hristos.

Dacă astăzi Dumnezeu ți-a vorbit, te rog eu frumos, nu ridica o mână, ridică-ți inima și dă-I-o lui Hristos, și El să-ți dea o inimă nouă.

Când ascultați pe predicatori spunând: "Trebuie să-L chemi pe Isus Hristos in inima ta!" E foarte fals. Inima ta este rea, Isus Hristos o condamnă. Trebuie să-L chemi pe Isus în viața ta ca să-ți ia inima rea și să-ți dea o inimă nouă, Isus Hristos să fie Mântuitorul tău și Isus Hristos să fie Domnul vieții tale.
Altfel ai trăit degeaba, doar un abur.

Doamnelor, domnilor, pentru că sunt transformat și vreau să fiți transformați, eu închei, și mă voi ruga pentru sămânța care a fost aruncată. Nu am venit să mă laud, nu am venit să mă justific cu ceva sau să vă judec cu ceva, nu am cum. Am venit în Numele lui Isus să vă spun Evanghelia care trebuie să o luați, să o citiți, să vă pocăiți și să credeți în Numele lui Isus Hristos. Amin !!!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/95519/fragment-din-predica-lui-alin-lolos-fostul-iluzionist-alin-blaine