Anotimpuri secetoase
Autor: Max Lucado
Album: fara album
Categorie: Mărturii

   Marea Moartă e pe moarte. Picătură cu picătură, cu o viteză de un metru pe an, ea se micşorează. Galileea îi trimite fluid proaspăt prin canalul Iordanului, apă vrednică de botezul unui Mesia. Însă Marea Moartă o sărăceşte întunecând-o, acidificând-o, creând un cimitir salin. Nu prea găseşti viaţă în apele ei.

   Nu prea găseşti viaţă în împrejurimile ei. Stânci de rău augur se înalţă spre vest, aplatizându-se la 600 metri înălţime. Eroziunea a cicatrizat terenul, instituind tirania peşterilor, brazdelor şi a canioanelor răzleţe: a făcut din el un cămin pentru hiene, şopârle, şorecari... şi pentru David. Nu a venit aici de bunăvoie, să ştii. El n-a vrut să schimbe palatul cu terenurile aride şi erodate. Nimeni nu alege pustiul. El te atacă din toate direcţiile - căldură şi ploaie, furtuni de nisip şi grindină.

   Noi preferăm dormitoarele cu aer condiţionat şi bivuacurile - siguranţa!

   Însă uneori nu avem drept de vot. Calamitarea loveşte, iar acoperişul se despică. Tornada ne ridică şi ne aruncă în deşert. Nu în deşertul din sud-estul Israelului, ci în deşertul sufletului.

   Un anotimp al secetei.

   Izolarea e cea care caracterizează astfel de anotimpuri. Saul l-a izolat pe David efectiv şi sistematic de orice sursă de stabilitate.

   Cele şase atentate la viaţa lui au pus capăt carierei militare a lui David. Urmărirea lui de către Saul a fost o bombă cu ceas în căsnicia lui David. După ce soţia lui David, Mical, l-a ajutat să scape, Saul i-a cerut acestuia o explicaţie. "Nu am avut încotro", a minţit ea. "M-a ameninţat că mă omoară dacă nu îl ajut." David nu a mai avut niciodată încredere în soţia lui. Au rămas căsătoriţi, dar au dormit în paturi separate.

   Pustiul începe cu separări. Continuă cu înşelătorie.

   David aleargă la curtea lui Saul la casa lui Samuel. Însă nici aici nu ajunge bine, că cineva îi spune lui Saul: "Iată că David este în Naiot, lângă Rama."  David fuge la Ionatan, sufletul lui pereche. Ioanatan vrea să-l ajute, dar ce poate face? Să lase curtea pe mâna unui nebun? Nu, Ionatan trebuie să rămână cu Saul. David vede cum cedează firele care alcătuiesc frânghia lui de salvare. Nicun loc la curte. Nicio funcţie în armată. Nicio soţie, niciun preot, niciun prieten. Nimic altceva de făcut decât să fugă. Pustiul începe cu separări. Continuă cu înşelătorie.

   Am văzut înşelătoria lui David de la Noh, cetatea preoţească. Cetatea era sfântă; David numai sfânt nu era. Minţea ori de câte ori îşi deschidea gura. David devine mai rău înainte de a deveni mai bun. Fuge la Gat, oraşul natal al lui Goliat. Încearcă să creeze o prietenie bazată pe un adversar comun. Dacă duşmanul tău este Saul şi duşmanul meu este Saul, noi da, devenim prieteni, nu-i aşa? În cazul acesta, NU! Cei din Gat nu sunt ospitalieri. "Nu esta acesta David, împăratul ţării?"  întreabă ei. "Nu este el acela pentru care se cânta, jucând: "Saul şi-a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii?"

   David intră în panică. E un miel într-o haină de lupi. Bărbaţi înalţi, ziduri şi mai înalte. Priviri ascuţite, suliţe ascuţite. Am vrea să auzim o rugăciune adresată Păstorului lui; ne-ar plăcea o declarare a puterii lui Dumnezeu. Nu-ţi ţine răsuflarea. David nu-L vede pe Dumnezeu. Vede problemele. Prin urmare, el ia situaţia în propriile mâini. Se preface că e nebun, făcând zgârieturi pe uşi şi lăsând să-i curgă balele pe barbă. În cele din urmă, împăratul Gatului le spune oamenilor lui: "Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceţi pe acesta şi mă faceţi martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?" David a plecat de acolo şi a scăpat în peştera Adulam.

   Te poţi raporta la povestea lui David? Te-a îndepărtat Saulul tău din poziţia pe care o aveai şi de persoanele iubite? În încercarea de a ateriza în picioare, ai distorsionat adevărul? Ai denaturat realitatea? Cauţi un refugiu la Gat? În împrejurări normale, nu ai merge niciodată acolo. Însă acestea nu sunt împrejurări normale, aşa că zăboveşti în locul de naştere al uriaşilor. Oraşul natal al problemelor. Braţele ei sau acel bar. Umbli pe străzi întunecoase şi frecventezi locuri dubioase. Şi, în timp ce te afli acolo, îţi ieşi din minţi. Pentru ca mulţimea să te accepte, pentru ca stresul să nu te ucidă, o iei razna. Te trezeşti într-o peşteră de la Marea Moartă într-un ţinut aspru şi nepopulat de oameni şi te întrebi: "Acum ce să fac?"

   Eu îţi sugerez să-l laşi pe David să fie învăţătorul tău. Desigur, el e dus cu pluta preţ de câteva versete. Însă în peştera Adulam, se adună. Tânărul cioban credincios iese din nou la suprafaţă. Ucigaşul de uriaşi redescoperă curajul. Da, s-a pus recompensă pe capul lui. Da, nu are unde-şi pleca capul, dar reuşeşte cumva să-şi bage minţile-n cap.

   Îşi îndreaptă din nou atenţia spre Dumnezeu şi găseşte un loc de scăpare.

   Locul de scăpare se ridică cu regularitate la suprafaţă ca una din expresiile preferate ale lui David. Încercuieşte locurile în care apare ea în cartea psalmilor şi o vei găsi de peste patruzeci de ori în unele traduceri. Însă niciodată nu a folosit David această expresie într-un mod mai grăitor decât în Psalmul 57.

   Fă din Dumnezeu locul tău de scăpare!  Nu din slujba ta, nu din partenerul tău, nu din reputaţia ta sau fondul tău de pensie. Fă din Dumnezeu locul tău de scăpare. Lasă-L pe El, nu pe Saul, să te împresoare. Lasă-l pe El să fie tavanul care întrerupe lumina soarelui, zidurile care opresc vântul, temelia pe care stai.

   Te afli în pustiu? Adăposteşte-te în Dumnezeu cum s-ar adăposti un fugar într-o peşteră. Găseşte un loc de scăpare în prezenţa lui Dumnezeu!

   Fă acest lucru şi, cine ştie, în mijlocul acestui deşert, poate vei scrie cei mai minunaţi psalmi. 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/95634/anotimpuri-secetoase