Pastel de August
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Pasteluri
Categorie: Diverse
Pastel de August
Motto: Bibliia, Geneza 1,9
Şi Dumnezeu a zis: "Iată că v-am dat orice
iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa
întregului pământ, şi orice pom, care are în
el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana
voastră".
Şi-a transferat Cuptor căldura sa-n August
Peste mănoasele câmpii de floarea soarelui
Şi peste lanurile de porumb în faza laptelui,
Când este bun de fiert şi de mâncat cu gust.
Şi strugurii din vii, se coc sub briza vântului
Să-şi verse-aroma lor în vasul plin de must,
Ce niciodată bând nu-ţi produce un dezgust
Ci te-ntăreşte, prin forţe noi aduse corpului.
Şi câte alte fructe, -n luna aceasta nu se coc,
Sub razele de soare ce le dă culori frumoase
Spre-a împlini, ale omului nevoi imperioase -
Căci viaţa îi depinde de hrănire, nu stă-n loc;
Dumnezeu a hotărît aşa, ca el să aibă foloase,
Nimic nu e la-ntâmplare, nu depinde de noroc!
Căci în existenţa vieţii, prin al roadelor mijloc,
Corpurile se-hrănesc, şi se menţin sănătoase.
Flavius Laurian Duverna
02 august 2012
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/95820/pastel-de-august