Ce-i omul? O suflare
Ce imediat dispare,
Un fir de iarbă care
Deodată-i vestejit.
Pe rând noi, fiecare,
Plecăm cum am venit.

Ce-i omul? Un tăciune,
Un chip cu slăbiciune,
Un soare ce apune
Făr’ a mai răsări.
E-o lege care spune
C-oricine va muri.

Ce-i omul? O lumină
Încătuşată-n tină
Tânjind mereu să vină-a
Sfârşitului dureri.
S-apară-o zi divină
A sfintei Învieri.

Ce-i omul? O fiinţă
Cu duh şi cunoştinţă
Creat cu iscusinţă
Ca cel mai ’nalt trofeu.
Expertul în ştiinţă
E însuşi Dumnezeu.

El dă viaţă lumii,
El stinge glasul humii,
El cheam-Acas’ pe unii,
El face tot ce vrea.
Hotarele genunii
Le ţine mâna Sa.

Când face-un semn din mână
Se-ntoarce în ţărână
Fiinţa cea bătrână
Sau cel curând născut.
De-ar vrea să mai rămână
Nu poate, lutu-i lut.

L-acestea să iei seamă,
Şi Domnul când te cheamă
Să spui: „Sunt gata, ia-mă!
De Tine mi-a fost dor.”
Şi vesel, fără teamă,
Cu El să pleci în zbor.

Amin.

6 august 2012