Omul...
Autor: Carmen Prodan
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Omul…



1.Nu-ti pune nădejdea în oameni , nicicând,
Ci numai în Domnul iubirii,
Căci toţi sunt ţărână şi-ncet, rând pe rând,
’Ţi-înșal-aşteptările firii…

2.E greu când te-ncrezi în prieteni şi fraţi
Şi-apoi îi priveşti cum te lasă
Tot singur în noaptea cumplitei dureri,
Când mari încercări te apasă…

3.Când totuşi, în greu, cineva va veni
Să-ţi mângâie plânsul, durerea,
Să ştii, e Hristos, ce doreşte prin el
Sa-ţi dea pe deplin magaierea.

4.Iar omul, acel care azi te-a-ntărit,
Mâine , să ştii , se prea poate
Să plece în grabă , să te lase rănit
În beznă, durere şi noapte…

5.De-aceea, învaţă din toate, mereu
Pe Domnul să-l vezi în oricare
Ce vine cu milă şi vrea –n al tău greu
Sa-ţi dea ajutor, alinare…

6.Acceptă oricând mângâierea de sus
Prin cine vrea El s-o trimită,
Chiar dacă-i prin unul ce ieri te-a trădat
Şi-ai plâns în durerea-ţi tăcută …

7.Aşa este viaţa aici pe pământ,
În lumea cea plina de trudă…
Să suferi, să gemi şi să ceri ajutor ,
O mână s-aştepţi să se-ntindă…

8.Şi sigur, trecând prin atâtea-ncercări
Ceva Dumnezeu ne învaţă:
De nimeni prea tare să nu ne legăm
Căci vom suferi mult în viaţă.

9.De-ar fi omu-n stare să dea mângâieri
Depline în clipele-amare
N-am mai tânji după Domnul Cel Sfânt
Şi după a Sa alinare…

10.Dar omul, e doar o unealtă ce stă
Supusă sub Mâna cea sfântă
Şi poate să-mprăştie dulce parfum
Când e umilit şi ascultă

11.De Glasul ce-ntruna caută şi azi
Cu El lucrători împreună
Să meargă la cei doborâţi de necaz,
Miloşi, să le-ntindă o mână…

12.De-aceea , să stăm în veghere-ascultând
Smeriţi a Domnului şoaptă,
Să fim credincioşi aici pe pământ
Ştiind că primi-vom răsplată.

13.Şi toti pentru care cu drag ne rugăm
Şi plângem cu ei în durere,
Să fie – ntăriţi, ridicaţi şi sfinţiţi
Primind pentru luptă putere.

14.Şi-oricât de grea-i lupta, oricâţi ne-au trădat,
Să nu ne pierdem credinţa ,
Să nu judecăm, să iertăm ne’ncetat,
Căci Domnul va da biruinţa!



*****



23.04.2012








Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/96125/omul