Lumea de azi se-aseamănă cu niste clovni. Îsi pictează feţele cu zâmbete largi, pline de căldură, dar în spate nu ştii câte lacrimi, regrete şi vorbe amare ascund.
Pe exterior vor să arate perfect, să fie totdeauna veseli, siguri pe ei, relaxaţi şi pregătiţi pentru orice întorsătură pe care o poate lua viaţa. Dar în inimile lor tronează disperarea, dezordinea le caracterizează vieţile, iar ceea ce le stă în faţă îi înspăimântă.
Vor să atragă pe mulţi de partea lor, comportându-se de parcă viaţa ar fi toată numai roz, dar asta, până îşi schimbă costumele. Atunci se trezesc parcă dintr-o reverie şi îşi afundă capetele din nou în probleme, fiind puşi faţă în faţă cu realitatea crudă.
Oamenii din ziua de azi poartă măşti şi înşeală pe mulţi, pentru a-şi atinge propriile scopuri. Atât de finuţ sunt învăţaţi să lucreze, precum cinci acrobaţi pe-o bicicletă, ce încearcă să înainteze pe-o frânghie, la cinci mentri înălţime, fără ca aceasta să se rupă.
Din toate aceste lucruri rele, totuşi ar putea ieşi ceva bun. Haideţi să fim şi noi nişte clovni, dar dintre aceia care, chiar şi atunci când sunt trişti, să poată face pe alţii fericiţi, să îmbărbăteze, chiar dacă cei care au mai multă nevoie de îmbărbătare sunt ei, să laude, chiar şi atunci când ei merită să fie lăudaţi... dar, cel mai important, să iubească, chiar şi atunci când nu sunt iubiţi.
Viaţa e un dar de la Dumnezeu, ce se-aseamănă cu o jonglerie cu mai multe mingi. Însăşi viaţa te jonglează, te joacă şi te trece prin şcoala ei, fie că vrei, fie că nu.
Ceea ce trebuie tu să faci, este să analizezi viaţa şi oportunităţiile ei şi din toate să ştii să selectezi doar ce-i bun, curat şi sănătos pentru tine şi cei din jur.
Fii atent la esentă! Învaţă din greşeli, ca să nu treci prin viaţă ca lebăda pe ape!
Învaţă de la clovni să nu fii egoist, de la dresori, să îmblânzeşti orice suflet sălbăticit, de la jongleri, să jonglezi şi tu cu viaţa, de la hoţi, să furi experienţe şi să înveţi din greşelile altora... De la acrobaţi, să duci o viaţă echilibrată, de la public, să ştii să apreciezi frumosul, iar de la urşi, să trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima! Nu să repeţi la infinit cuvăntul"mor!", dar să iei în calcul că filmul vieţii are ca final moartea.
Viaţa este o rampă de lansare, un timp de pregătire spre o lume fără sfârşit.
Oamenii din ziua de azi nu iau în calcul veşnicia. Dar tu...? Vrei să ajungi cu lumea sau cu Dumnezeu în glorie, pentru că ai trăit o viaţă frumoasă alături de El?!