Se scurge vara printre degetele timpului… Clepsidra ascunde de-a valma fluturi întârziați și frunze mirate de noua îmbrăcăminte. Aseară greierii au renunțat la romanțele desuete și-au început să bocească. Pe câțiva i-am alungat aruncându-le în ochi nisipul aspru măcinat de Mediterana Malagăi.

Noaptea am visat că beau cafea la Ada Kaleh, ce tocmai ieșise din fluvii cu cofetăriile intacte și umbroase. Un turc gras mă îmbia cu șerbet de contrabandă ascuns în fes. M-am trezit cu lacrimi în ochi pentru că am priceput spre dimineață că nu vara trecea ci eu treceam.

Spuneau filosofii că lumea e un spital de incurabili dar bolile pot fi diferite.

Boala mea am contactat-o într-o seară târzie când împreună cu un prieten am căutat o stea căzută în iarbă și am înțeles că pământul e și mormântul stelelor. Tot ce atinge pământul se sfârșește în moarte.

Și am hotărât să scăpăm de aici… Și pentru că nu ne putem face aripi ca Dedalus, am rugat pe dulgherul din Nazareth să ne croiască două perechi de lemn de cruce. Așteptăm să zburăm acolo unde nu se va mai trece nimic.

Când voi pleca sper să subtilizez vreo trei greieri să-i duc cu mine ca să am ce asculta între două piese de cor îngeresc.

                                                                                         Vladimir Pustan