(povestire)

     Marta şi mama ei citeau din Biblie în Evanghelia după Matei. După ce au terminat lectura, fetiţa de numai 10 anişori, spuse: “Mami, astăzi mi-au plăcut foarte mult ultimele versete pe care m-ai pus să le subliniez în capitolul cinci! Sigur mi le voi aminti la momentul potrivit!”

“Desigur, draga mea! Dacă le-ai memorat deja, ele te vor ajuta la nevoie. Acum pregăteşte-te să mergi la şcoală!”

Marta se spălă şi îşi puse pe ea singura rochiţă pe care o avea, roasă de atâta purtat. Îşi mâncă în grabă sărăcăciosul mic-dejun şi porni grăbită spre şcoală. Astăzi o luă pe scurtătură. “Doamna Petra mă va certa dacă voi întârzia din nou!” gândi copila.

În drum, ochii i se opriră pe vitrinele magazinelor pline de haine, încălţăminte şi mâncare. Tristă, mai făcu trei paşi apoi îşi spuse: “Mi-aş dori să am şi eu mai multe rochiţe colorate ca Luminiţa, colega de bancă sau pantofiori ca ai Claudiei şi plăcinte delicioase cum mănâncă Ştefan la pachet în pauza de masă… Of, eu nu am decât rochia asta ponosită şi niciodată nu mănânc să mă satur!…”

Mergând în continuare, supărată pe neajunsurile ei, ajunse în curtea şcolii. Urcă scările şi ca o străfulgerare, îşi aminti frânturi din versetele biblice citite dimineaţă. “Oare cum începeau? A…da! “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” Mama doar mi-a explicat aceste versete: trebuie să mă mulţumesc cu ce am şi să nu îmi doresc ce are aproapele meu… Doamne, Te rog să mă ierţi că Te-am întristat prin nemulţumirea mea! Promit ca de acum înainte să fiu mulţumitoare cu cât îmi dai!”

Timpul şi-a urmat cursul firesc dar în ziua aceea, Marta se arătă bucuroasă că acele versete au ajutat-o. Mai târziu îi povesti totul mamei şi amândouă îi mulţumiră lui Dumnezeu pentru puţinul pe care-l aveau…

Dana Mînjineanu