Va veni o zi
Autor: Greta Andreica
Album: Pasi... spre cer
Categorie: Trezire si veghere
Va veni o zi în care
Pasu-n loc se va opri,
Zile vor mai fi sub soare
Dar tu nu le vei privi.

Vei pleca şi tu de aicea,
Este o rânduială pusă!
Dar să nu uiţi până atuncea
Este-o mântuire adusă!

Viaţa aceasta este-o clipă
Care trece ca un gând,
Dacă faci de ea risipă
Ai să te trezeşti plângând.

Că la capăt se plăteşte
Pentru orişice cuvânt,
Vorba care nu zideşte
Nu e spusă de un sfânt.

Verifică aicea bine
Tot ce spui şi tot ce faci,
Să nu rămâi de ruşine,
Eşti mai câştigat când taci!

Iar de pleci din astă lume
Tu să ştii, amicul meu,
Vine o zi când cu al tău nume
Te-ntâlneşti cu Dumnezeu.

Cât mai ai viaţă-n tine
Te împacă cu Cel viu,
Astăzi te gândeşte bine
Până încă nu-i târziu!

Că viaţa-i trecătoare
Trece ca un vis frumos
Tot ce-i viu într-o zi moare
Deci te-ntoarce la Hristos.

Ca la judecata sfântă
Unde cântări-s-or toate,
Unde mii de îngeri cântă
Tu să fii sculat din moarte.

Amin
Zalau 21 august.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/96516/va-veni-o-zi