Ce vremi am ajuns...

Ce vremi am ajuns, de amestec cumplit,
Când greu mai cunoşti un om pocăit.
Prea vrem relevanţi între oameni să fim,
Cu preţu-ascultării de Cuvântul divin.

Cuvântul Scripturii se-mplineşte deplin,
Trăim vremuri grele, confuze, de chin,
Cu oameni porniţi mai mult spre păcat,
Lepădaţi de Acela ce viaţă le-a dat.

Mai zic: „Doamne-ajută!”, la boală, la greu,
Dar nu vor a face ce vrea Dumnezeu,
Conduşi sunt de pofte şi duhul lumesc,
Doar roadele firii în ei se vădesc.

Ce zile trăim, ce vremuri ciudate,
Când fratele dă la moarte pe frate,
Ce greu mai găseşti un om cuvios,
Cinstit şi cu teamă de Domnul Hristos.

Mă doare pe mine lumeasca trăire,
Deşi încă am şi eu vechea fire,
Dar Duhul Tău Sfânt cât e de-ntristat?
Aproape e stins, în mulţi supărat.

O Tată iubit te rog să mai rabzi,
Vorbeşte din nou , convinge chiar azi,
Pe mulţi să întoarcă din calea cea rea,
Viaţa întreagă pe veci să-ţi predea.

Sunt oameni în lume şi-n biserici “nălţaţi,
Nesinceri, vicleni, dar zic că sunt fraţi,
Ce scrie în Biblie ei răstălmăcesc,
Pe cei ce-s mai slabi uşor amăgesc.

În multe biserici „se duc lupte-acum”,
Modernismul să fie călăuza pe drum,
Dar traiul smerit?,dedicat?, drept şi sfânt?
Ce facem cu el? Îi facem mormânt?

Cu greu poţi găsi azi un loc de-nchinare,
Unde toţi sunt uniţi şi nu vezi trădare,
Un loc unde Domnul nu-i vândut pe arginţi,
E Păstor ascultat şi sfinţit între sfinţi.

În multe-adunări miroase a greu,
A inimi murdare şi pline de rău,
A mâini nesfinţite şi minţi intinate,
A oameni ce zac în grele păcate.

Dar Doamne Tu eşti cel Atotştiutor,
Nu vrei nicidecum moartea celor ce mor,
Acei care cred şi se pocăiesc,
În mâinile Tale un loc îşi găsesc.

de Teodor Groza
Vişeu de Sus, 18.06.2012