Întunericul m-a învins
Și nădejdea mea s-a stins...
O, ce groază m-a cuprins!
Trăiam o deșărtăciune
Cum nici nu se poate spune
Dar Domnul S-a-'ndurat de mine,
S-a atins de ochii mei
Și mi-a dat lumină-n ei,
Mi-a deschis și inima
Și-a pus dragoste în ea.
În suflet mi-a pus lumină
Și prezența Sa divină.
Cu Puterea Sa măreață
M-a înnoit și mi-a dat viață.
M-a pus din groapa adâncă
Cu picioarele pe Stâncă,
Chiar pe Stânca mântuirii,
În splendoarea fericirii
Care-i din ceruri, de sus
Și nu are-n veci apus.

Domnul S-a îndurat de mine
Și acuma știu preabine
Că Se îndură de oricine,
Dar nu toți vor să primească
Îndurarea Lui Cerească!
Mulți se luptă... Dar nu-'nving
Căci pe Domnul Îl resping
Și nu mai pot fi salvați,
Rămân veșnic blestemați
Și în foc vor fi-aruncați!
Azi, la ușa inimii tale
Bat îndurările Sale...
Dacă vrei să vezi Lumina,
Deschide-ți acum inima
Să te umpli de Lumină,
De prezența Lui divină
Și vei gusta fericirea
Ce-o aduce Mântuirea
Și-acea sfântă bucurie,
Ce domnește-'n veșnicie.

Zaragoza 22/08/2012
de Ioan Hapca (Ionică)