Autoritar spunându-şi bună
Ţinându-ne-n orizontală
Se foloseşte de minciună
O teorie ce înşală.

Pe-alte idei le ţine-n ură –
Doar ea să fie domnitoare,
Bazându-se pe-o scriitură
În trai ambiţii numai are.

Lipsită de-orice omenie
N-o doare ce cu-un om s-a face,
Îşi spune pod în veşnicie
C-obrăzniciile sărace.

Nu-nalţă omul cătând gloate
Să le înece în cuvinte
Ca să le ţină-ngenuncheate
Cu minţile-ndobitocite.

Nici un protest ea nu ascultă
Doar arătându-l ca ţicnire
Dorind supunere mai multă
Urând Credinţă şi Iubire.

Momind cu vre-o speranţă falsă,
Făgăduind doar viitorul,
Nu-naripează, ci apasă
Să fie calicit poporul.

Respinge-o personalitate,
Preface oameni în fantasme,
Înlocuieşte libertatea
Cu ţipete-n entuziasme.

Are un ţel – să fie dusă
În orişicare colţ de lume
Suflarea de ai fi supusă
Şi să-i înalţe a ei nume.

Se laudă până la bale
Fiind o simplă ipocrită –
Căci ea, de fapt, vrea doar parale,
Dar nu o minte-mbogăţită.

Ci când se crede-mpărăteasă
Pe tron şezând ca o statuie
Din Viaţă-ncepe a fi scoasă
Şi tot mai nu e... tot mai nu e...

Doar rămăşiţe prin unghere
Vociferează că e mare
Fără iubire şi putere,
Ci numai cu-ncăpăţânare.

Căci Viaţa nu se dă-amăgită
În Dragostea ei fără margini
Şi-ncă-o religie zdrobită
Eroare va rămâne-n pagini.